Stalingrad, înainte și după

Într-un film documentar, am văzut Stalingradul anului 1940, cu doi ani înaintea izbucnirii celei mai cumplite bătălii. Un oraș curat, mândru și dominat de trandafiri roșii. Imagini din tomna lui 1942. Un oraș ras din temelii, dominat de moarte, de ruine și mormane de moloz.

Aeroportul din Volgograd e nou. Are două corpuri, ambele dominate acum de panouri cu Zabivaka, mascota Campionatului Mondial, și cu emblema oficială a competiției. Volgograd Arena, bijuteria de stadion construit chiar pe malul Volgăi, a găzduit 4 meciuri din grupele Cupei Mondiale, iar locuitorii sunt mândri de asta.

Anton mă așteaptă la ieșirea din aeroport cu o foaie A4 pe care a scris numele meu. Mă simt și eu important, parcă aș fi cineva. E un tip amabil din cale afară, se scuză că nu vorbește prea bine engleza, deși pe parcursul celor 3 zile pe care le voi sta aici îmi voi da seama că nu era nici pe departe așa. Propune să mergem direct la Rossoșka, unde se află cimitirul militarilor români căzuți în bătălia de la Stalingrad. Aș fi preferat să mergem în oraș, să-mi mai limpezesc emoțiile, dar Anton se scuză că trebuie să fie în maximum două ore înapoi la muzeu și, mai mult, Rossoșka e relativ aproape de aeroport.

Operațiunea „Uranus”

Mergem cu mașina preț de vreo 20 de minute prin stepa rusească, pur și simplu. E cald la Volgograd, iar căldura se îmbrățișează cu praful. Pe distanța parcursă nu am întâlnit nici o mașină, nici țipenie de om. Abia la benzinăria din apropierea cimitirului am văzut o Lada cam ieșită la pensie. Văzând că mă uit stânga-dreapta la fiecare metru parcurs, Anton îmi spune: „Aici au avut loc bătălii cumplite în cel de-Al Doilea Război Mondial”.

La Stalingrad s-a dat cea mai mare bătălie din istoria acestei Lumi. A durat 199 de zile. Germanii au început atacul în zona Stalingradului pe 17 iulie 1942. Au bombardat orașul pe 23 august 1942. Aveau să cucerească aproximativ 90 la sută din el, dar rușii au luptat cu o înverșunare nemaiîntâlnită. Între timp, la 28 iulie 1942, Stalin a dat celebrul Ordin 227, al cărui mesaj principal era „Nici un pas înapoi”. Pe 19 noiembrie, sovieticii au declanșat contraofensiva. Operațiunea a primit numele de cod „Uranus”. Pe 19 și 20 noiembrie, rușii au străpuns apărarea română, spulberând Armatele a 3-a și a 4-a.

158. 854 de morți, răniți și dispăruți, tragedia noastră la Stalingrad

Din păcate pentru noi, Stalingradul va rămâne cea mai dureroasă înfrângere din istoria armatei române. Din totalul de 253.957 de militari români, la Stalingrad s-au înregistrat 158.854 de morți, răniți și dispăruți.

După o iarnă cumplită, în care aprovizionarea frontului s-a realizat la aproximativ 10 % din cele necesare, germanii au capitulat la Stalingrad pe 2 februarie 1943. Forțele Axei, germanii și aliații lor, au pierdut aproximativ 800.000 de militari, iar rușii mult peste 1 milion. Nu se știe exact numărul civililor morți sau dispăruți în luptele de la Stalingrad. După unele surse, pierderile totale s-au ridicat la aproximativ 2,5 milioane de oameni!

Rossoșka, odihna veșnică a eroilor români

Am ajuns la cimitirul de la Rossoșka. La intrare, pe o piatră de culoare neagră scrie, cu litere aurii, în română și în rusă: „Cimitirul militarilor români Rossoșka”. Cimitirul a fost inaugurat pe 25 octombrie 2015. Este primul cimitir al militarilor români pe teritoriul Rusiei. În 2015 au fost reînhumate rămășițele a 72 de militari români. Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova, dezvăluie că osemintele a aproximativ 1.000 de militari au fost reînhumate ân 2015, 2016 și 2017 la Rossoșka: „Am făcut multe demersuri, și pe lângă oficialitățile ruse și pe lângă oficialitățile noastre. În iunie 2015, Guvernul României, când prim-ninistru era domnul Victor Ponta, a aprobat finanțarea proiectului de amenajare a cimitirului”.

Cimitirul are o suprafață de 6.000 de metri pătrați. În mijlocul său, pe o placă neagră din granit scrie, tot în română și rusă: IN MEMORIAM. MILITARILOR ROMÂNI CĂZUȚI ÎN LUPTĂ LA STALINGRAD”. În fața monumentului, două bănci pe care cei ce vin acolo se pot reculege gândindu-se la clipele cumplite trăite de militarii români la Stalingrad. Îmi vin în minte cuvintele ambasadorului Vasile Soare la plecarea către Volgograd: „Acel cimitir e și un gest reparatoriu, o piedică în calea uitării eroilor noștri care și-au dat viața în cea mai cumplită bătălie din istorie. Poate abia acum, acolo, la Rossoșka își vor găsi somnul de veci. Trebuie spus însă, că în cimitirul german se mai află înhumate rămășițele a 635 de militari români. Germanii le-au găsit și le-au îngropat acolo”.

Alături se află cimitirul german. A fost inaugurat în 1999, amenajările au început în 1995, și rămășițele a peste 56.000 de militari germani au fost aici reînhumate. Blocuri uriașe de granit au fost instalate peste pământul arid de la Rossoșka, pe ele fiind inscripționate numele a peste 120.000 de militari care au căzut în bătălia de la Stalingrad. Cele două cimitre, cel german și cel românesc, sunt unul lîngă altul, simbolizând faptul că cele două armate au luptat împreună la Stalingrad. Despărțite de o șosea, peste drum de ele, se află cimitirul militarilor sovietici, în formă de semicerc, simbolizând încercurirea sovietică din cea mai mare bătălie a lumii. Pe mormintele în care sunt îngropați peste 15.000 de militari se află câte o cască, modelul celor purtate atunci.

Aici s-a predat mareșalul Von Paulus

Anton se grăbește. Mă duce la hotelul din Volgograd și ne dăm întâlnire a doua zi la muzeul la care lucrează. Muzeul este amenajat chiar în buncărul de unde, în dimineața zilei de 31 ianuarie 1943, mareșalul german Friedrich Von Paulus, comandantul trupelor în bătălia de la Stalingrad, s-a predat generalilor sovietici care năvăliseră în buncăr. Buncărul se află la subsolul fostului magazin universal din Stalingrad, Univermag.

Anton începe povestea, dând timpul înapoi cu 76 de ani și câteva luni: „Armata germană pierduse marea bătălie. Sovieticii erau în fața Univermagului. La ora 7, în dimineața zilei de 31 ianuarie 1943, un ofițer german a ieșit din buncăr ținând în mână steagul alb. În buncăr erau 300 de nemți. Generali, ofițeri, alți militari răniți. Se spune că mirosul era insuportabil. Generalul sovietic Laskin a discutat cu generalul german Rosske condițiile predării mareșalului Von Paulus. Rosske i-a spus că Von Paulus are nevoie de 20 de minute pentru a se preda. După expirarea celor 20 de minute, Paulus a mai cerut încă un răgaz. Nimeni nu știe de ce. Atunci, laskin i-a comunicat lui Rosske: „Nu. Dacă nu se predă imediat, voi merge eu și e mai rușinos pentru el”. Atunci a apărut Von Paulus, au urmat procedurile de identificare a sa, pe atunci nu era Facebook – glumește Anton -, iar mareșalul german a avut o singură dorință: aceea de a fi condus separat afară din buncăr, astfel încât să nu trăiască umilința de a fi văzut capturat de foștii săi subalterni”.

Cu o zi înainte, Paulus fusese făcut mareșal de către Hitler, în speranța că nu se va preda sau că se va sinucide. Nici un comandant german de armată nu trăise până atunci umilința de a fi capturat de către inamic.


Tag-uri:
stalingrad, rusia, volga, soare, volgograd, Rusia Stalingrad, razboi, mondial, germania rusia razboi


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-724.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-724-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Stalingrad, înainte și după Într-un film documentar, am văzut Stalingradul anului 1940, cu doi ani înaintea izbucnirii celei mai cumplite bătălii. Un oraș curat, mândru și dominat de trandafiri roșii. Imagini din tomna lui 1942. Un oraș ras din temelii, dominat de moarte, de ruine și mormane de moloz. Aeroportul din...

Preluat de la EVZ