Aproape 9.000 de profesori au susținut, azi, proba scrisă a examenului național de definitivare. Dacă unii au ieșit după prima oră fără să scrie ceva, alții susțin că testarea nu le-a creat probleme și se așteaptă la note mari, rezultate fiind afișate pe 24 iulie.

Maria este educatoare la o grădiniță din Capitală și susține că proba scrisă din acest an a fost complicată. De asemenea, candidata mai precizează că subiectele au fost asemănătoare cu cele de anul trecut, motiv pentru care nu le-a acordat o atenție mare.

“Nu a fost greu, însă nu am învățat eu ce trebuie. Anul trecut îmi lipseau trei sutimi, am luat 7,97, iar acum am văzut testul și am zis că nu voi lua notă mare și nu am mai scris, am predat lucrarea goală ca să fie că nu m-am prezentat. Anul trecut s-a dat poezie, iar anul acesta tot poezie și bineînțeles că m-am gândit că nu va fi iarăși la fel, nu am repetat poezia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Maria, candidată la proba scrisă a examenului de definitivat.

“A fost ceva despre poezie, tema copilăriei. Păi tot poezie și anul acesta a fost. Logic că nu credeam că va fi exact ca anul trecut și nu am învățat asta. (…) Două sptămâni m-am pregătit.(…) Este primul an când susțin”, a adăugat o altă candidată.

Silvia Serte este profesoară de engleză și susține că a obținut nota 10 la prima probă – Inspecția clasei și se așteaptă să ia o notă mare la proba scrisă pentru că, spune ea, a învățat mult.

“Am susținut la engleză, a fost bine. La inspecția de la clasă am obținut 10, aici ar trebui să obțin 7 și ceva ca să iasă media 8. Subiectele au fost abordabile. (…) Cred că ar însemna mai mulți bani definitivatul, nu știu, vreo 50 de lei cred. Eu nu lucrez în sistemul de stat. M-am pregătit mult, am învățat toată literatura pe care o studiasem la licență, plus metodică. Este foarte mult”, a adăugat candidata Silvia Serte.

Andreea este o tânără educatoare care lucrează de trei ani la o grădiniță din Capitală. Candidata precizează că vrea să obțină notă mare la examen pentru că nu ar vrea să plece din sistem, chiar dacă în învățământ nu sunt mari salariile.

“Am susținut la educatoare, sunt de trei ani în sistem. (…) Am dat definitivatul pentru a rămâne în învățământ și a avea gradele mai departe. Nu știu câți ani pot preda fără definitivat. (…) Mi s-a părut la fel, dacă nu înveți e greu, nu mi s-a părut greu. (…) Vreau să rămân în sistem pentru că-mi place ceea ce fac chiar dacă salariile nu sunt foarte mari”, a adăugat Andreea, candidată la proba scrisă a examenului de definitivat.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar al Municipiului București, definitivatul este un examen care presupune definitivarea în învățământ, adică statutul de profesor definitiv.

“Definitivatul este un examen care se dă după finalizarea cursurilor, poți să-l dai imediat după absolvire. (…) Examenul de definitivat presupune definitivarea în învățământ, adică statutul de profesor definitiv. De exemplu, se urmează un proces, de aproximativ doi ani, în urma unor inspecții la catedră, candidatul se poate înscrie la definitivat. (…) Dacă un candidat pleacă peste hotare și după o perioadă se întoarce, dacă are definitivatul atunci poate activa din nou fără a mai susține examene”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Marian Banu.

Lucrările scrise vor fi evaluate în șase centre organizate la nivel național, anume la nivelul inspectoratelor școlare din județele Alba, Bihor, Brașov, Iași, Prahova și din Municipiul București. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 24 iulie la centrele de examen și pe site-ul: definitivat.edu.ro. Conform calendarului aprobat de MEN, contestațiile se vor depune în zilele de 24 iulie, după afișarea rezultatelor, și 25 iulie, până la ora 14:00.

Rezultatele finale vor fi afișate la centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro în data de 27 iulie 2018.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv