Într-un comunicat de presă, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert (foto), arată că SUA monitorizează îndeaproape cursul de desfășurare a procedurilor judiciare privind invalidarea scrutinului din 3 iunie.

Mai mult, SUA așteaptă ca Executivul de la Chișinău să garanteze un proces transparent al instanței fără intervenție politică.

“Statele Unite monitorizează îndeaproape procedurile judiciare în curs de desfăşurare pentru invalidarea rezultatelor alegerilor din 3 iunie pentru primăria din Chişinău, Republica Moldova. Sfinţenia alegerilor reprezintă fundamentul oricărei democraţii şi trebuie să respecte normele internaţionale. Ne aşteptăm ca guvernul moldovean să garanteze un proces transparent al instanţei fără intervenţie politică.

În cazul în care se constată nereguli, solicităm tuturor părţilor să le abordeze într-un mod care respectă statul de drept şi principiile democratice ale guvernării, inclusiv voinţa poporului exprimată prin alegeri”, se arată în comunicatul Departamentului de Stat al SUA.

Reacția Statelor Unite vine după ce Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia primei instanțe de a declara nule alegerile locale din capitala Republicii Moldova câştigate de proeuropeanul Andrei Năstase(foto).

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat că decizia Judecătoriei Chişinău reprezintă un lucru “foarte grav”.
“Din păcate, este un lucru foarte grav din punctul meu de vedere să invalidezi un mandat care a fost obţinut printr-un vot popular. Sigur, nu cunosc toate detaliile despre prevederile legale din Republica Moldova, însă sincer consider că atunci când o persoană a fost validată printr-un vot popular foarte clar asemenea lucruri nu fac decât să creeze posibilităţi de înrăutăţire a relaţiilor dintre autorităţile din Republica Moldova şi partidele politice. Există posibilitatea ca aceste lucruri să aibă repercusiuni negative asupra stabilităţii în Republica Moldova”, a declarat miercuri, la Parlament, Meleşcanu.

Până acum, președintele Klaus Iohannis nu a avut o reacţie oficială privind decizia de invalidare a alegerilor locale din Chişinău.


Tag-uri:
departamentul sua, andrei năstase, alegeri, chișinău, primărie


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1749.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1749-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Într-un comunicat de presă, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert (foto), arată că SUA monitorizează îndeaproape cursul de desfășurare a procedurilor judiciare privind invalidarea scrutinului din 3 iunie. Mai mult, SUA așteaptă ca Executivul de la Chișinău să garanteze un proces transparent al instanței fără intervenție politică. 'Statele...

Preluat de la EVZ