Sindicatul EUROPOL spune că siguranța polițiștilor este pusă în pericol după decizia magistraților de a-l condamna pe Cristian Boureanu la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj, fapt ce a generat îngrijorare în rândul agenților,solicitând ministrului Carmen Dan să ia măsuri.

„Nu de puține ori, importanța vieții și integrității polițistului a fost pusă în discuție atât de noi ca organizație sindicală, cât și în cadrul emisiunilor televizate atunci când colegii noștri polițiști au fost loviți, bătuți, scuipați sau înjurați, și mai grav de atât, au fost uciși. (…) Numai anul trecut au fost înregistrate un număr total de 337 cazuri de ultraj și un număr de 473 de polițiști ultragiați, din care, doar la nivelul IGPR au fost 284 cazuri de ultraj și 388 polițiști ultragiați. Majoritatea cazurilor semnalate au fost înregistrate la nivelul structurilor de ordine publică cu ocazia intervențiilor la evenimente și desfășurării misiunilor specifice de patrulare. Asta însemană că cel puțin un caz de ultraj se înregistrează zilnic în cadrul unui an calendaristic”, arată reprezentanții sindicatului EUROPOL.

Sursa citată mai precizează că una dintre principalele cauze care încurajează ultrajul o reprezintă cercetarea în stare de libertate a unui număr mare de suspecți, ceea ce potențează amenințările la adresa autorității polițistului.

„Cel mai mediatizat și vizibil caz de ultraj, e cel petrecut în luna iunie anul trecut, când colegul și membrul nostru de sindicat, Andrei Ovidiu din cadrul Brigăzii Politiei Rutiere București, a fost lovit în mod intenționat de fostul deputat Cristian Boureanu. Ei bine, la numai un an de la acest caz de ultraj, instanța de judecată l-a condamnat pe agresor la 2 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare și obligarea de a plăti 7.000 euro daune morale polițistului. Această decizie nu poate să tragă decât un semn de îngrijorare în rândul polițiștilor, deoarece transmite mesajul că oricine are 7.000 de euro poate comite un ultraj. Astfel că orice dezaxat, interlop sau fost parlamentar pentru care suma de 7.000 euro e nesemnificativă, își poate bate joc de un polițist. Și spunem asta pe bună dreptate în condițiile în care legislația este permisivă acestora”, mai arată EUROPOL.

Polițiștii din cadrul acestui sindicat îi cer ministrului Carmen Dan să ia măsuri pentru punerea în aplicare a pachetului legislativ de „întărire a autorității polițistului, care a fost discutat încă de anul trecut și care a fost dat uitării”.

„Doamna ministru Carmen Dan, câți politiști trebuie să mai fie uciși, bătuți, loviți sau scuipați pentru ca dumneavoastră să luați decizia de a modifica cadrul legislativ incident activității polițiștilor? Nu vrem să se ajungă în situația în care să fiți acuzată ca fiind autorul moral al cazurilor de ultragiere a polițiștilor. Considerăm ca fiind inoportun ca mesajul transmis de polițiști să consitituie un simplu monolog, ci dorim o reacție fermă și imediată a dumneavoastră prin prisma funcției pe care o dețineți”, mai spune EUROPOL.

De asemenea, sindicatul a oferit și câteva cifre privind cazurile de ultraj: „Cele mai multe cazuri de ultraj au fost înregistrate în zona București-Ilfov, 41 cazuri, urmate de Dâmbovița și Ialomița cu câte 15 cazuri și Maramureș cu 14. Procentual vorbind, la nivelul inspectoratelor generale, în anul 2017 cazurile de ultraj au crescut cu 12.4%, iar cazul persoanelor ultragiate a crescut cu 15.5%. Aceste procente sunt alarmante și nu reprezintă decât un trend ascendent în punerea în pericol a vieții polițistului”.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 l-au condamnat, miercuri, la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare pe Cristian Boureanu în dosarul în care acesta este acuzat de ultraj și au achitat-o pe iubita acestuia, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă. În decizia pronunțată, judecătorii îl mai obligă pe Cristian Boureanu să îi plătească lui Andrei Ovidiu, polițistul pe care fostul parlamentar l-ar fi lovit în noaptea în care a avut loc incidentul, 7.000 de euro daune morale. Decizia poate fi contestată.

Fostul parlamentar Cristian Boureanu a declarat, imediat după aflarea deciziei, că respectă decizia judecătorului, precizând însă că nu l-a atins pe agent.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv