Văzusem stație doar la polițiști și la unii din foștii mei colegi jurnaliști, angajați la Evenimentul zilei în vara lui 1992. Era imposibil să treci de el ca să deschizi ușa și să intri în redacția lui Ion Cristoiu.

„Mneata?”, mormăie important ninja, ca orice paznic de spital sau instituție. ”Am o întâlnire cu domnul Cristoiu. Sunt jurnalist, mă așteaptă”, îi răspund pe un ton ferm, ca să nu-i dau șansa prelungirii unei discuții. Exersasem metoda pe teren vreme de doi ani, ca reporter de investigații. Mă gândeam, în același timp, cât de grozav e ca să ai un paznic la intrarea în redacție căci la ziarul la care lucram în acel moment mă trezeam cu tot felul de ciudați, care fie reclamau extratereștrii sau securiști, fie îmi număra gândacii pe care-i creștea într-o cutie de medicamente, fie ne amenințau etc.

Așa că i-am zâmbit lui ninja de la EVZ atunci când a tunat în stație că ”a venit cineva pentru domnul Cristoiu”. După câteva secunde a primit confirmarea de la colegul din interiorul redacției, iar eu am ajuns în biroul maestrului, cel mai înjurat jurnalist de către breaslă la acel moment pentru succesul enorm înregistrat cu ziarul Evenimentul zilei, lansat pe piață într-un mod spectaculos și cu o formulă editorială care schimbase fața presei românești din ultimii 50 de ani.

După discuția cu Ion Cristoiu am știut că visul meu de a face presă o viață întreagă se va împlini doar dacă mă alătur echipei lui. Ceea ce am trăit noi în acei ani, când munceam din pasiune 12-14 ore pe zi, când redacția avea program non-stop și arăta ca una din filmele americane sau ca o secție de poliție, nu se poate șterge din memoria și sufletul niciunuia dintre noi. Eram tinerii jurnaliști ”bulinari” care mișunau peste tot și aflam cele mai surprinzătoare lucruri. Inspiram teamă miniștrilor, politicienilor și șefilor din instituții tocmai pentru că le făceam publice secretele, mișmașurile. Scriam pe hârtii, chiar și pe colțuri de mese, articole fulminante, apoi stăteam la rând să prindem liberă o dactilografă. Reportofoanele mergeau din mână în mână, în funcție de cine mergea pe teren și avea nevoie de înregistrare.

În redacție s-a creat un spirit de competiție și de înverșunare în căutarea adevărului, care s-a perpetuat indiferent de cine a venit la conducerea ziarului. De-a lungul timpului, unii ne-au iubit, alții ne-au urât, dar întotdeauna Evenimentul zilei a fost în centrul atenției și a făcut agenda publică. Chiar și în ultimii 5 ani, cea mai nefastă perioadă a presei scrise, EVZ a rămas în topul preferințelor cititorilor de ziare generaliste.

Astăzi aniversăm 26 de ani de la apariția primului exemplar EVZ, ziar pe care cititorii anilor 90 l-au botezat ”Bulina roșie” datorită siglei originale. Nu renunțați la cumpărarea ziarului tipărit în favoarea telefonului sau tabletei, fiindcă odată cu dispariția ziarelor dispare istoria românilor! Ediția de azi e un exemplu viu.


Tag-uri:
evenimentul, zilei, ion, cristoiu, ion cristoiu, simona ionescu, simona, ionescu


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1694.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1694-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialEvZ 26 de ani
Văzusem stație doar la polițiști și la unii din foștii mei colegi jurnaliști, angajați la Evenimentul zilei în vara lui 1992. Era imposibil să treci de el ca să deschizi ușa și să intri în redacția lui Ion Cristoiu. „Mneata?”, mormăie important ninja, ca orice paznic de spital sau instituție....

Preluat de la EVZ