Comisia de negociere alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Economiei și ai Șantierului Naval 2 Mai SA (SN 2Mai) a finalizat negocierile pentru contractul de asociere cu Damen Shipyard Group (Damen) urmând ca Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a SN 2 Mai să aprobe termenii și condițiile asocierii cu partenerii olandezi de la Damen, arată un comunicat de presă al ministerului Economiei. Potrivit reprezentanților ministerului, în cursul acestei săptămâni, Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, a semnat raportul final de negociere dintre partea română și reprezentanții companiei olandeze Damen.

Raportul face referire la contractul de transfer de acțiuni și vânzare de creanțe și la contractul de asociere care reglementrează condițiile în care se va organiza și funcționa Șantierul DMHI Mangalia ( care urmează să își schimbe denumirea după implementarea documentelor tranzacției). Ministrul Dănuț Andrușcă a informat guvernul României referitor la finalizarea negocierilor. Ministerul Economiei consideră că “aprobarea termenilor și condițiilor asocierii dintre SN 2Mai și partenerii olandezi de la Damen reprezintă cel mai important pas făcut de partea română în vederea finalizării tranzacției care vizează Șantierul DMHI Mangalia.”

Negocierile privind termenii și condițiile în care va funcționa societatea mixtă (româno-olandeză), precum și cele privind contractul de transfer de acțiuni și vânzare de creanțe s-au întins pe parcursul a aproape trei luni. Comisia de negociere, care a reprezentat partea română în aceste negocieri, a fost alcătuită din economiști și juriști ai Ministerului Economiei și ai Departamentului pentru Privatizare și Administrare a Participațiilor Statului, fiind asistată pe parcursul întregului proces de către S.P.R.L. Mocanu și Asociații, în calitate de consultant juridic.

“Aprobarea de către SN 2 Mai a termenilor și condițiilor asocierii cu Damen reprezintă intrarea în linie dreaptă a acestei tranzacții. Atât eu, cât și reprezentanții Ministerului Economiei am purtat numeroase și îndelungate discuții cu partenerii olandezi pentru a ne asigura de trei lucruri importante: În primul rând, că statul român nu va ajunge niciodată să-și diminueze participația majoritară la Șantierul DMHI Mangalia; în al doilea rând, că forța de muncă calificată nu va fi supusă restructurărilor; în al treilea rând, că, învățând din greșelile trecutului, noua asociere româno-olandeză este așezată pe baze solide și sustenabile”, a declarat Ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă.


Tag-uri:
Damen, ;antierul Mangalia, SN 2Mai, Ministerul Economiei, Ministrul Dănuț Andrușcă, DMHI


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1633.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1633-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Comisia de negociere alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Economiei și ai Șantierului Naval 2 Mai SA (SN 2Mai) a finalizat negocierile pentru contractul de asociere cu Damen Shipyard Group (Damen) urmând ca Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor a SN 2 Mai să aprobe termenii și condițiile asocierii cu...

Preluat de la EVZ