Președintele francez, Emmanuel Macron, a estimat, joi, că în Europa populismul se răspândește ca o boală pe care europenii trebuie să o combată mai viguros în loc să critice măsurile guvernelor proeuropene, precum cel francez, transmit AFP și Reuters.

Șeful statului francez a devenit ținta criticilor în țara sa pentru că nu a acceptat nava cu migranți Aquarius pe care ministrul de interne italian Matteo Salvini a respins-o din porturile italiene, ceea ce a dus la o dispută verbală între Paris și Roma.

Aflat în vizită în regiunea Bretagne (nord-vestul Franței), Macron le-a solicitat comentatorilor politici să îi critice pe cei care ‘urăsc Europa’ mai degrabă decât să îl atace pe el.

”Îi poți vedea cum se întind ca lepra peste tot în Europa, în țări unde credeam că ar fi imposibil să îi mai vedem, în țări vecine. Ei (populiștii, n.r.) spun cele mai rele lucruri și ajungem să ne obișnuim cu asta. Ei provoacă și nimeni nu este oripilat de acest lucru”, a continuat Macron.

Disputa dintre Paris și Roma în legătură cu nava Aquarius, având peste 600 de migranți la bord, printre care femei și copii, a atras atenția Papei Francisc și a cauzat divizări între țările europene, punând la încercare inclusiv fragila coaliție guvernamentală din Germania, condusă de cancelarul Angela Merkel.

”Îi acuzăm pe europeni că nu sunt exact cum am vrea noi să fie, dar uităm să îi denunțăm pe cei care nu mai sunt ca noi, pe cei care urăsc (Europa) și care își promovează planurile. Ne obișnuim cu extremele în țări care au fost ani buni proeuropeni ca noi și în această chestiune elitele politice, jurnalistice și de afaceri au o responsabilitate imensă”, a adăugat președintele Franței. 

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv