Teodor Andrei Toader ar fi avut viteză foarte mare atunci când ar fi adormit la volan și a intrat în mai multe capete de pod. De altfel, autoturismul Volkswagen Touareg este „daună totală”, relatează Ziarul de Iași.

Pasagera de pe locul din dreapta este Roxana Andreea Popa, iubita fiului cel mic al lui Tudorel Toader.

Cei doi sunt internaţi la spital cu traumatisme. Din primele informații, Teodor Toader nu purta centura de siguranţă, deoarece, în urma răsturnării autovehiculului, acesta s-a rănit grav la coloană.

„În urma investigaţiilor, s-a determinat că bărbatul prezintă un traumatism la nivelul coloanei lombare, dar este stabil şi conştient, iar prognosticul este favorabil. Astfel, s-a decis transferul acestuia la Neurochirurgie. Fata prezenta un traumatism toracic şi a fost direcţionată către Clinica de Chirurgie toracică a spitalului“, a declarat profesor Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD, potrivit sursei citate.

Șoferul a fost testat cu un etilotest iar rezultatul ar fi fost zero.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.


Tag-uri:
toader, accident, fiu, pasagera, femeie, ministru, justitie


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1591.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1591-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Teodor Andrei Toader ar fi avut viteză foarte mare atunci când ar fi adormit la volan și a intrat în mai multe capete de pod. De altfel, autoturismul Volkswagen Touareg este „daună totală”, relatează Ziarul de Iași. Pasagera de pe locul din dreapta este Roxana Andreea Popa, iubita fiului cel...

Preluat de la EVZ