Este un program complex, care conține și un stagiu de voluntariat și pune accent pe dezvoltarea abilităților practice, și care va fi ca un „pașaport” pentru elevii care vor să studieze la universitățile din străinătate.

2 ani de studii și voluntariat

Ea a explicat cum se vor desfășura cursurile.

„Concret, inițiativa mea legislativă prevede că programul BI se desfășoară pe parcursul a doi ani, timp în care elevii studiază simultan la șase materii, la alegere din cele șase grupe: limba și literatura română/maternă, limbi străine, materiile socio-umane, științe, matematică sau arte. De asemenea, elevii sunt nevoiți să participe la un stagiu de voluntariat cu o durată de 140 de ore, fiind încurajate creativitatea, gândirea critică, stilul de viață sănătos sau acțiunile umanitare. Prin adoptarea acestui proiect de lege (…) țara noastră s-ar situa printre cele 150 de state cu bacalaureat internațional”, a detaliat deputatul.

Cetățenii României, COBAII și CLOVNII Serviciilor de InformațiiHAOS în Republica Moldova! Alegerile pentru primăria Chișinăului au fost INVALIDATE

Studii și diplomă de BAC recunoscute din start

Totodată, proiectul creează cadrul legislativ necesar liceelor și colegiilor de a dezvolta acest tip de studii. „În acest moment, procesul de acreditare pentru școlile publice care vor să facă parte din acest program este deosebit de anevoios, principalul impediment fiind lipsa cadrului legal. (…) Prin recunoașterea Bacalaureatului Internațional, absolvenții acestui program vor putea studia la marile universități din străinătate, deoarece ele recunosc acest sistem de învățământ. Practic, ei vor beneficia de mai multă flexibilitate în alegerea facultății, programul fiind un „pașaport” către numeroase universități prestigioase din străinătate. Proiectul de lege nu are vreo încărcătură doctrinară, așa încât am speranța că toate partidele politice parlamentare vor susține și vor vota în favoarea adoptării acestuia”, a conchis deputatul PNL.

Pregătiri pentru solstițiul de vară. O interpretare a vizitei onorabilului domn Eduard Hellvig în Serbia. Horoscop
Medicii au aflat pe 19 iunie că dau examen de primariat pe 20! „Nu știu dacă mâine trebuie să îmi fac bagajul”

Tag-uri:
bacalaureatul, strainatate, bac strainatate


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1518.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1518-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Este un program complex, care conține și un stagiu de voluntariat și pune accent pe dezvoltarea abilităților practice, și care va fi ca un „pașaport” pentru elevii care vor să studieze la universitățile din străinătate. 2 ani de studii și voluntariat Ea a explicat cum se vor desfășura cursurile. „Concret, inițiativa mea...

Preluat de la EVZ