Antenele ies din must-carry (ceea ce înseamnă că societățile de cablu plătesc către Intact ca să poată avea stațiile în grile), semnează un contract cu Digi, iar “toate litigiile se sting ca urmare a acestui contract.”

Paginademedia.ro a prezentat istoria unui conflict (cu procesele lui – și sunt zeci!) care își are startul acum zece ani:

La început au fost “coechipieri”. Au “jucat” în aceeași tabără și au câștigat meciurile de fotbal. Se întâmpla în 2008, când Alexandru Oprea – șeful de atunci al RCS – ridica un cartonaș și câștiga drepturile de difuzare pentru Liga I.

În linii mari, era un parteneriat între RCS și Intact: își împărțeau plata drepturilor, iar Antenele creau o stație nouă – Gsp TV care să dea meciurile.

Relația a început să scârțâie destul de repede și s-a încheiat cu un “divorț”: RCS a renunțat la parteneriatul cu Antenele și a lansat o stație proprie – Digi Sport. A fost punctul de plecare a televiziunilor proprii Digi.

RCS, Antena Group și Antena 3 au fost într-o adevărată telenovelă din 2011 și până în prezent. O telenovelă care a culminat cu o condamnare într-un dosar de șantaj, dar și cu alte dosare penale aflate în desfășurare.

O telenovelă care a avut zeci de litigii comerciale, în care Antena dădea RCS în judecată, iar operatorul de cablu și telecom, deschidea la rândul său procese contra Antenelor.

Antenele se dezlănțuiau pe post împotriva grupului RCS. La rândul lui, Digi 24 rula în buclă informațiile din procese, atunci când datele erau de partea lui. Când a venit rândul RCS (cu directorul Ioan Bendei implicat), Digi 24 “s-a uitat în altă parte” (scânteia care a dus la plecarea lui Dragoș Pătraru).

Totul până astăzi, când RCS, companie listată la Bursa de la București, a anunțat că se sting toate litigiile dintre RCS și Antena Group și toate entitățile afiliate acesteia.

În același anunț, RCS menționează că a încheiat un al doilea contract cu Antena Group, prin care compania de cablu va continua sa distribuie canalele Antena Group „în regim pay-tv începand cu data de la care canalele Antena Group vor renunta la regimul must-carry”.

O istorie de procese între RCS și Intact

În mai 2017, la scurt timp după ce compania din spatele RCS – Digi Communciation – a fost listată la bursă, compania publica primul său raport financiar, ce conținea, pe lângă datele financiare și pagini întregi despre litigiile dintre RCS și grupul Intact. Erau chiar două capitole pe acest subiect: procesele deschide de Intact împotriva RCS, dar și cele deschise de RCS contra Intact.

„Intact Media Group a initiat o serie de actiuni in justitie impotriva noastra. Desi consideram ca litigiul cu Intact Media Group este, cel putin in mare parte, abuziv si jignitor, daca aceste cereri formulate in instanta au succes, acestea vor genera efecte adverse semnificative asupra modelului nostru de finantare, management si afaceri”, se menționează în documentul de pe Bursă. scrie paginademedia.ro.

Povestea cu năbădăi dintre cele două companii a început în 2011. De atunci datează primul proces, cel în care Intact a dat RCS în judecată pentru a-l obliga să respecte principiul must carry și să introducă GSP TV (actualul ZU TV) în grilă. Câștigător a ieșit Intactul. Au urmat apoi alte procese în care Intact cerea daune de zeci de milioane de euro. Multe dintre ele erau încă în desfășurare sau decizii care nu erau definitive.

Iată câteva exemple:

Intact a dat RCS în judecată și i-a cerut 100 de milioane de euro despăgubiri, pretinzând că a încălcat principiul must carry, adică retransmiterea total gratuită a posturilor care se declară libere la retransmisie. Cu alte cuvinte, Antena considera că RCS difuzează în mod gratuit posturile din grupul său, însă primește bani de la clienți pentru abonamente.

A mai deschis o acțiune, în care cerea daune materiale de 35 de milioane de euro, motivând pierderi de venituri ca urmare a refuzului de a retransmite GSP TV (actualul Zu TV) și Antena 2 (actualul Antena Stars). În urma acestui proces, Antena a avut câștig de cauză: obligarea RCS de a reintroduce posturile în grilă și doi euro, cheltuieli de judecată.

Într-o altă speță, Intact a acuzat RCS de poziție dominantă. Compania familiei Voiculescu s-a plâns că RCS a refuzat o negociere și încheierea unui contract pentru retransmiterea contra cost a canalelor Antena Group în cazul în care ar alege să iasă din must carry. Mai mult, Antena Group a solicitat „instantei sa oblige RCS & RDS sa negocieze cu Grupul Antena pentru a incheia un contract pentru televiziune contra cost, in conditii similare celor convenite de noi cu Pro TV S.A”.

RCS a reacționat la rândul său. În 2012, a deschis un proces prin care cerea despăgubiri ca urmare a campaniei considerate denigratoare de pe posturile Intact. RCS a câștigat în prima instanță despăgubiri de 780.000 de euro, însă Înalta Curte a decis casarea deciziei și rejudecarea procesului.

Într-un alt proces în care se judecă cele două companii, Curtea de Apel a decis despăgubiri uriașe pentru amândouă, pentru încălcarea unor înțelegeri contractuale: RCS să primească 315.000 de euro, Antena Group, 900.000 de euro. Decizia nu era însă definitivă și a fost atacată la Înalta Curte.

Procesele, pe larg (din raportul Digi din momentul listării la Bursă):

RCS, Intact și must carry

Litigiile legate de obligația de „must carry” In martie 2011, Grupul Antena (Intact Media Group) a initiat trei actiuni in instanta de raspundere civila delictuala separate impotriva noastra pretinzand ca am refuzat ilegal sa ii difuzam canalele, incalcand, printre altele, legislatia romaneasca privind principiul de „must carry”.

Acestia pretindeau despagubiri de aproximativ 100 milioane EUR si au solicitat ca instanta sa impuna alte compensatii pecuniare, precum solicitarea ca noi sa furnizam canalele Intact Media Group gratuit abonatilor nostri si conform celor mai ridicate standarde tehnice.

Separat, Grupul Antena a inaintat, de asemenea, doua actiuni in justitie pretinzand

(i) despagubiri de aproximativ 35 milioane EUR constand in pierderea de venituri din cauza refuzului nostru temporar de a retransmite canalele de televiziune GSP TV si Antena 2 care se pretinde ca incalca, printre altele, regulile „must carry”;

(ii) masuri punitive care sa ne oblige sa retransmitem canalele disputate clientilor nostri conform celor mai inalte standarde tehnice.

Aproximativ 24 milioane EUR din valoarea acestor pretentii se referea la “refuzul nostru de a retransmite GSP TV”, iar suma de 11 milioane EUR ramasa se refera la refuzul nostru de a retransmite Antena 2.

Litigiul privind masurile punitive solicitate in legatura cu canalul GSP TV a fost solutionat de Tribunalul Bucuresti in favoarea Grupului Antena, instanta punandu-ne in vedere sa includem canalul in reteaua noastra, conform mai multor cerinte tehnice. Totusi, incepand cu ianuarie 2012 noi retransmitem canalul si, de aceea, decizia nu a avut un efect asupra retelei noastre.

Apelul formulat de RCS & RDS impotriva solutiei in prima instanta a fost respins in luna octombrie 2014. Decizia Tribunalului Bucuresti a ramas definitiva. Cazul privind masurile punitive solicitate cu privire la Antena 2 a fost solutionat in luna martie 2014 de Tribunalul Bucuresti in favoarea noastra; pretentiile Grupului Antena au fost respinse in intregime. Grupul Antena a formulat apel cu privire la aceasta decizie, dar numai cu privire la cheltuielile de judecata. Initial, apelul a fost respins in luna octombrie 2014, insa, in urma rejudecarii dispuse de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea de Apel a modificat in parte solutia in prima instanta, acordand Grupului Antena aproximativ 2 (doi) EUR drept cheltuieli de judecata.

Decizia a fost confirmata de Curtea de Apel Bucuresti. Avand in vedere valoarea financiara nesemnificativa a litigiului, am decis sa nu atacam hotararea. La finalul anului 2014, Grupul Antena a initiat doua noi actiuni in instanta solicitand despagubiri in legatura cu difuzarea GSP TV si Antena 2.

Pretentiile sunt aproape identice cu cele privind aceleasi canale si cesionate catre First Quality Debt Recovery in 2012, cu exceptia faptului ca s-au solicitat sume mult mai reduse, respectiv 500.000 RON in legatura cu GSP TV si 250.000 RON in legatura cu Antena 2.

Ambele litigii au fost suspendate pana la solutionarea definitiva a actiunii initiate de RCS&RDS de contestare a efectelor cesiunii drepturilor litigioase de catre Grupul Antena catre First Quality Debt Recovery.

De asemenea am contestat in instanta, mai multe decizii ale CNA (Consiliul National al Audiovizualului) referitoare la regulile „must carry” si, in special, o decizie care concluziona ca am incalcat principiul de „must carry” prin faptul ca nu am retransmis catre clientii nostri anumite canale pentru care sunt in grila de programe „must carry” (inclusiv GSP TV), dar nu am reusit sa obtinem anularea acestora.

Tag-uri:
televiziune, antena, intact, rcs rds, digi sport, digi


https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1493.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1493-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Antenele ies din must-carry (ceea ce înseamnă că societățile de cablu plătesc către Intact ca să poată avea stațiile în grile), semnează un contract cu Digi, iar 'toate litigiile se sting ca urmare a acestui contract.' Paginademedia.ro a prezentat istoria unui conflict (cu procesele lui - și sunt zeci!) care...

Preluat de la EVZ