Părerile sunt împărţite când vine vorba de beneficiile sau dezavantajele pe care dormitoarele separate le au pentru cuplurile căsătorite. Totuşi, s-ar părea că acesta este secretul fericirii pentru Prinţul Charles şi Camilla.


Un prieten al celor doi a declarat că reşedinţa londoneză a acestora, Casa Clarence, are două dormitoare separate şi unul comun, pe care cuplul regal le folosesc după bunul plac. „Alteţa Sa Regală are o cameră cu pat dublu, decorat după propriile gusturi, iar Camilla are camera ei cu pat dublu, decorată exact aşa cum îi place”, a declarat apropiatul. „În plus, cei doi au un dormitor comun cu un pat dublu pe care îl pot folosi oricând le convine. Această înţelegere li se potriveşte perfect”, a adăugat acesta, conform Daily Mail. 

Cei doi locuiesc împreună în Casa Clarence de când s-au căsătorit în 2005. 



Fosta reşedinţă a Reginei Mamă, Elisabeta I, este deschisă turiştilor în fiecare vară, dar cei interesaţi de locuinţa celor doi nu au acces la dormitoarele acestora. Astfel, până în acest moment, detaliile cu privire la aranjamentul dintre soţi au fost necunoscute publicului larg.

Apropiatul moştenitorului coroanei britanice a oferit şi alte detalii intrigante cu privire la ce se întâmplă în reşedinţa celor doi. Se pare că prinţul şi ducesa nu au suficient spaţiu de depozitare. Camilla nu are suficient loc pentru rochiile sale şi a ajuns să le depoziteze în spaţiile comune din casă, acoperindu-le cu cearceafuri. „(…) Prinţul Charles nu îi permite să le acopere cu plastic. Nu vrea să aibă plastic în casă din cauza principiilor lui cu privire la preotecţia mediului.”, susţine prietenul cuplului.

Legat de acest aspect, niciun reprezentant al Casei Clarence nu a oferit o declaraţie oficială. Totuşi, o sursă regală a insistat că încă se poate găsi spaţiu pentru sutele de ţinute ale Camillei, iar cei doi împart acelaşi pat.


rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Părerile sunt împărţite când vine vorba de beneficiile sau dezavantajele pe care dormitoarele separate le au pentru cuplurile căsătorite. Totuşi, s-ar părea că acesta este secretul fericirii pentru Prinţul Charles şi Camilla. Un prieten al celor doi a declarat că reşedinţa londoneză a acestora, Casa Clarence, are două dormitoare separate şi unul comun,...

Preluat de la EVZ