În plin secol al informației și consumerismului, din ce în ce mai puțini dintre noi știu sau își mai amintesc ce reprezintă cu adevărat „Sfintele Sărbători Creștine de iarnă”. Când se vorbește de Ignat – care a fost ieri – lumea se gândește la pomana porcului și mai deloc la cine a fost Sf. Ignatie Teoforul aruncat la lei de romani pentru credința sa. Crăciunul este mai degrabă prilej de împărțit cadouri și de chiolhane, decât de bucurie și de rememorare a Nașterii Mântuitorului. La fel și praznicul Sfântului Ștefan, cel lapidat pentru dragostea sa pentru Hristos. Colindele, vechi datini pe acest pământ, le ascultăm mai mult la difuzoarele din supermarket-uri și în concertele vedetelor vremelnice. Sfântul Vasile, sărbătorit pe 1 ianuarie, creatorul celebrelor „Molifte”, de alungare a demonilor din cei posedați, a devenit doar un prilej de ieșire din mahmureala de după revelion. Iar de Sf. Ioan Botezătorul, te miri de ce ai luat kilograme în plus și constați că din porcul de Crăciun n-a mai rămas decât de o ciorbă. Și ai uitat cum predica în deșert… Despre istoria, adevărurile și tradițiile acestor magnifice Sărbători creștine ne vorbește și ne amintește, cu har și înțelegere duhovnicească, părintele dr. Emil Nedelea-Cărămizaru, parohul Bisericii brâncovenești Sfântul Gheorghe-Nou, de la Kilometrul Zero al României.


Există tradiții necreștine acceptate de Biserică


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Dintru început trebuie să lămurim căteva lucruri: sărbătorile pe care le cinstește Biserica noastră sunt ancorate într-o realitate istorică, sfântă și perenă, fiind dedicate Lui Dumnezeu Însuși, Maicii Domnului și sfinților. Când rostim cuvântul „Tradiție”, ne gândim pe de o parte, la însemnătatea teologică a noțiunii, adică la „Sfânta Tradiție”, care întotdeauna se scrie la singular, fiind alături de Sfânta Scriptură, căi de transmitere către lume a Descoperirii Dumnezeiești-Revelația Divină sau Predania, adică, așa cum ne învață Biserica, totalitatea adevărurilor revelate, care nu se cuprind în Sfânta Scriptură, ci au fost predate prin viu grai de către Mântuitorul și Sfinții Apostoli, fiind ulterior consemnate în scris și păstrate ca atare de Biserică. Celălalt sens se referă la obiceiuri, datini, care sunt transmise prin viu grai, din generație în generație. Biserica a încurajat și păstrat de-a lungul timpului tradițiile creștine, care sunt legate atât de trainic de sărbătorile religioase, astfel în cultul creștin nu a rămas nicio datină de sorginte păgână. Dar există, într-adevăr, și tradiții ne-creștine, care într-un fel sau altul, au fost și sunt tolerate de Biserică, despre care vom vorbi în acest context.

„Pomana porcului” se face după Crăciun și nu în plin post

Referitor la ziua de prăznuire a Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, supranumit și „purtător de Dumnezeu”, sărbătorit pe 20 decembrie, trebuie să știm că acest sfânt l-a slăvit pe Dumnezeu cu sângele său, trecând prin chinuri inimaginabile. El a trăit chiar în primul secol creștin, fiind episcop, contemporan cu Sfinții Apostoli. A fost martirizat la Roma, în anul 107, despicându-i-se inima în mai multe părți, după ce a fost aruncat în mijlocul fiarelor sălbatice ca să fie sfâșiat, pentru credința lui în Iisus Hristos. Practica tăierii porcului din curtea gospodarului, în preajma Măritului praznic al Nașterii Domnului, sau în ziua Sfântului Mucenic Ignatie Teoforul este întâlnită în majoritatea zonelor țării noastre, tradiția fiind chiar precreștină; legată de semnificația morții și a renașterii, continuată apoi în epoca creștină, până în zilele noastre. Astfel, există un întreg ritual legat de acest sacrificiu, de la însemnarea celor prezenți la frunte cu sângele animalului, până la însemnarea acestuia la frunte cu Sfânta Cruce, înainte de a fi tranșat. Important de reținut este faptul că așa-numita „pomană a porcului” trebuie amânată mai târziu, pentru zilele de Crăciun, întrucât suntem încă în timpul postului Nașterii Domnului și trebuie să ne pregătim cum se cuvine pentru acest sfânt popas.

Nașterea Domnului nu este o poveste de iarnă, ci însuși Adevărul!

În câteva cuvinte, putem spune că celebrăm un eveniment imens pentru destinul umanității. Dumnezeu Însuși se face Om! Deschidețivă ochii și vedeți magnifica splendoare a Bethleemului! Totul capătă sens, viața este în consens cu Creatorul. De ce se face Om Iisus Hristos, al doilea ipostas al Sfintei Treimi ? Ca să ne arate cine suntem și încotro mergem… Ce L-a determinat pe Dumnezeu să facă acest gest suprem ? Respectul și iubirea infinită față de cei cărora le-a încredințat Chipul Său Sfânt și Veșnic. Întruparea Lui Dumnezeu nu este o dulce poveste de iarnă de spus la gura sobei, ci este Însuși Adevărul. Suprem ! Acum știm cine suntem și de ce suntem. Aceasta serbăm de Crăciun dragii noștri, înomenirea Lui Dumnezeu, pentru tine și pentru mine și pentru toți vremelnicii călători ai acestei lumi. Și astfel, prin acest sublim și sfânt demers dumnezeiesc, ni se înveșnicește propria existență. Colindele noastre românești, superbe vestitoare ale Măritului praznic, sunt datini străbune, cu rădăcini precreștine, care au luat de-a lungul vremurilor haină de lumină, vorbind despre Nașterea lui Iisus Hristos. O tradiție creștină autentică este și mergerea preotului la casele enoriașilor, pentru a le binecuvânta cu icoana Nașterii Mântuitorului, în zilele premergătoare Crăciunului. Nașterea Domnului este o sărbătoare cu dată fixă, sărbătorită întotdeauna pe 25 Decembrie.

A doua zi de Crăciun, „Soborul Maicii Domnului”​

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/caramizaru-evz-576x1024.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/caramizaru-evz-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
În plin secol al informației și consumerismului, din ce în ce mai puțini dintre noi știu sau își mai amintesc ce reprezintă cu adevărat „Sfintele Sărbători Creștine de iarnă”. Când se vorbește de Ignat – care a fost ieri – lumea se gândește la pomana porcului și mai deloc...

Preluat de la EVZ