Crăciunul, înglobat în „sărbătorile de iarnă”, serios amenințat în prestigiul său festiv de revelion și de chiolhanurile sfinților de după revelion, de zilele libere de la serviciu (cam în aceeași perioadă a anului romanii serbau Saturnaliile – interesantă și neîntîmplătoare potrivire!), dar și de agitațiunea din jurul porcului, își pierde proeminența religioasă. Devine o zi mai specială pentru că se dau cadouri, se stă cu familia și se cîntă cîntece duioase. Mai este, sigur, și scenografia specială: bradul împodobit, Moș Crăciun și lumini în oraș. Dar, ideea că de Crăciun se evocă ceva de natură mistică se estompează. Crăciunul evocă un mister, cel mai mare mister din istoria Universului. Creștinii se bucură de Crăciun pentru că Tatăl a trimis printre fiii și fiicele Lui pe Fiul Său, Dumnezeu întrupat! Bucuria Crăciunului este, creștinește vorbind, bucuria că marele mister a avut loc: Dumnezeu, intangibil, incomensurabil și imposibil de imaginat, a luat trup de om, ca al meu sau al dumneavoastră, s-a născut din femeie, ca mine și ca dumneavoastră și a umblat printre noi, învățîndu-ne. Că n-am priceput mare lucru din ce ne-a spus El, asta e altceva, dar coborîrea lui Dumnezeu în om rămîne cu adevărat momentul care rupe istoria în două – ceva a fost înainte și altceva după. Crăciunul, vreau să zic, este sărbătoarea absolută! Noi, îl trăim cum putem. Frumos, zicem, așa cum înțelegem noi frumosul…


Crăciunul se trăiește, acum, ca un moment de solidaritate caldă și tandră, clipă de liniște, interval de relaxare. Aproape nimeni nu trăiește Crăciunul ca pe o clipă mistică. Ritualul nu mai servește mitului din care s-a născut. Autonomizarea ritualului în raport cu mitul, a gestului în raport cu fapta pe care o evocă, produce confuzie și iluzie. Ritualul Crăciunului a devenit obicei comercial și a dobîndit, în sine, un sens. Iisus Cristos, a cărui naștere o sărbătorim de fapt, este cu totul secundar în peisajul festivităților. Priviți la Moș Crăciun ca să înțelegeți rătăcirea: întîi, simplul fapt că Moșul a devenit figura centrală a Crăciunului este elocvent pentru amploarea derapajului nostru, dar priviți și modul în care ni se înfățișează Moșul. El este orice, de la un bătrînel simpatic, cu barbă albă, sanie trasă de reni și sac plin de cadouri pînă la fetițe „Playboy” (le zice „Crăciunițe”) îmbrăcate sumar! Sărbătoarea se extinde comercial pentru toate gusturile, poftele și apucăturile! Fapt este că, ceea ce era odată o consecință secundă a sărbătorii, adică oferirea de cadouri, a devenit centrul întregii desfășurări de forțe de Crăciun. Propaganda comuniștilor din anii 1970-1980, care denumea decembrie „luna cadourilor”, anume pentru a nu pomeni de Crăciun, a izbîndit. Pentru mai toată suflarea eliberată de comunism, decembrie are de-a face cu petreceri, cadouri, îmbuibare și vacanțe. Sîntem liberi! Iar Iisus Cristos, cel care prilejuiește toate acestea, cel a cărui „zi de naștere” o sărbătorim, nu mai e pomenit de nimeni. Fugim de el. Gîndiți-vă un pic: dați o petrecere de ziua copilului dumneavoastră. Vine lume multă și veselă. Masa e plină și toți se simt bine. Petrecere de pomină. Atît de mult le place invitaților mîncarea, băutura și distracția încît au uitat, cu dumneavoastră în frunte, de ce au venit. Într-un colț, uitat cu totul, copilul dumneavoastră pivește cheful de pomină care nu mai are nici o legătură cu el. Ar fi cam dureros să se întîmple așa, nu? Ei bine, exact asta facem pruncului Iisus an de an, de ziua Lui…


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Am dat peste scrisorile sf. Nicolae Velimirovici (1881 – 1956) întîmplător, în pangarul unei cunoscute și frumoase mănăstiri bucureștene. Mă interesam de chestiunea celor cinci răni ale Mîntuitorului – temă vast abordată în Biserica Catolică, dar mai puțin în Biserica Ortodoxă – și am ajuns, din aproape în aproape, la acest extraordinar sfînt sîrb, el fiind unul dintre puținii autori ortodocși care au scris ceva pe subiectul care mă interesa. Nicolae Velimirovici a fost un reper fundamental al Bisericii Ortodoxe sîrbe în vremuri grele. Viața lui este, cu adevărat, extraordinară, iar aspectul biografic care mi-a dovedit calitatea sa umană și duhovnicească a fost că atît fasciștii cît și comuniștii l-au considerat un inamic și l-au prigonit.


Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

rootstireaActualitate/EsentialInvitaţii evz
Crăciunul, înglobat în „sărbătorile de iarnă”, serios amenințat în prestigiul său festiv de revelion și de chiolhanurile sfinților de după revelion, de zilele libere de la serviciu (cam în aceeași perioadă a anului romanii serbau Saturnaliile – interesantă și neîntîmplătoare potrivire!), dar și de agitațiunea din jurul porcului, își...

Preluat de la EVZ