Franța și Germania și-au reafirmat, sâmbătă, apelul la soluționarea “exclusiv pașnică” a conflictului din estul Ucrainei, printr-o declarație comună a președintelui francez Emmanuel Macron și a cancelarului german Angela Merkel, informează site-ul Le Figaro.

Macron și Merkel au afirmat în declarația lor că nu există nicio alternativă la soluția diplomatică și a încurajat reîntoarcerea ofițerilor ruși la Centrului comun de control și de coordonare (JCCC), după ce Rusia a acuzat statul ucrainean că le limitează accesul în linia întâi.

“Având în vedere situația volatilă a securității, aceștia (Franța și Germania – n. red.) solicită părților să ia măsuri imediate și verificate pentru a remedia această situație”, s-a arătat în comunicatul de presă, potrivit agenției de știri Reuters.

Oficialii ucraineni, monitoarele de securitate și susținătorii Kievului au avertizat, miercuri, că decizia Moscovei de a se retrage dintr-un grup de control ruso-ucrainean, care controlează situația din regiune, ar putea înrăutăți luptele din estul Ucrainei.

“Alte aspecte ale acordurilor de la Minsk, cum ar fi retragerea formatiunilor armate straine sau reinstaurarea controlului asupra frontierei ruso-ucrainene, trebuie abordate într-un mod serios”, au mai declarat cei doi.

Conflictul militar din estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene și insurgenți separatiști proruși, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administrației proruse de la Kiev, și s-a soldat până în prezent cu aproximativ 10.000 de morți. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităților, a fost încălcat în mod frecvent.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/franta-si-germania-reafirma-necesitatea-unui-solutii-pasnice-in-conflictului-din-estul-ucrainei-45395.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/franta-si-germania-reafirma-necesitatea-unui-solutii-pasnice-in-conflictului-din-estul-ucrainei-45395-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv