Cel puțin 90 de persoane au murit, iar alte 64 sunt dispărute în urma inundațiilor și alunecărilor de teren, povocate de ultima furtună tropicală din Filipine, au informat autoritățile filipineze, informează site-ul agenției de știri Reuters.

Personalul medical, soldații, poliția și voluntarii au fost mobilizați pentru a ajuta supraviețuitorii, pentru a curăța reziduurile și pentru a repara mijloacele de comunicare și de energie electrică.

Aproximativ 90 de decese au fost anunțate în diferite locuri, inclusiv 39 în orașele Tubod, El Salvador și Munai din provincia Lanao del Norte.

În provincia Zamboanga del Norte, poliția a declarat că 30 de persoane au fost ucise în orașul Sibuco și șase la Salug. Trei persoane au fost ucise în provincia Bukidnon, în timp ce politicienii din provincia Lanao del Sur au declarat că șapte persoane s-au înecat în inundațiile de acolo.

Cel puțin 64 de persoane au fost date dispărute.

Statul filipinez se confruntă cu aproximativ 20 de taifunuri pe an. În 2013, taifunul Haiyan a ucis aproape 8 000 de persoane și a lăsat 200.000 de familii fără adăpost.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/cel-putin-90-de-persoane-au-murit-iar-alte-zeci-sunt-date-disparute-in-urma-inundatiilor-si-alunecarilor-de-teren-din-filipine-45390.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/cel-putin-90-de-persoane-au-murit-iar-alte-zeci-sunt-date-disparute-in-urma-inundatiilor-si-alunecarilor-de-teren-din-filipine-45390-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv