Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, două fiind spitalizate, în urma unui accident feroviar produs vineri după-amiază la periferia orașului spaniol Madrid, relatează presa spaniolă.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat, vineri, că în urma accidentului feroviar din Spania, produs la Alcala de Henares, nouă cetățeni români au suferit leziuni ușoare, dintre care o persoană a fost transportată la spital, dar se află în afară oricărui pericol, potrivit unui comunicat de presă. 

“Conform informațiilor obținute de la autoritățile locale până la acest moment, în urma accidentului au suferit leziuni ușoare nouă cetățeni români. Dintre aceștia o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru asistență medicală și se află în afara oricărui pericol. Până la momentul de față, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistență din partea cetățenilor români afectați de situația semnalată”, se arată în documentul citat.

De asemenea, misiunea diplomatică monitorizează situația și menține contactul neîntrerupt cu autoritățile locale, fiind pregătită să intervină dacă situația o va impune.

Aproximativ 40 de persoane au fost rănite, două fiind spitalizate, în urma unui accident feroviar produs vineri după-amiază la periferia orașului spaniol Madrid, relatează presa spaniolă.

Un tren regional a lovit tampoanele de oprire instalate în Gara Alcala de Henares, situată la 40 de kilometri est de Madrid.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/mnmn-45381.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/mnmn-45381-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv