Tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care se vor căsători, începând cu anul 2018, vor primi de la Primăria Slatina un sprijin financiar în valoare de 1.000 lei, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, vineri, de consilierii locali.

Viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, a explicat că municipalitatea vrea să susțină și să încurajeze căsătoria și familia, astfel că la căsătorie va fi acordat un sprijin financiar în valoare de 1.000 de lei.

„Am decis să acordăm un sprijin financiar pentru tinerii căsătoriți. Este vorba despre cei care au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Pentru că statul sprijină familia, vrem să încurajăm căsătoria și familia și tocmai de aceea ne-am gândit că acești tineri merită un sprijin financiar de 1.000 lei”, a afirmat Vîlceleanu.

Acesta nu crede că banii vor constitui un stimulent pentru căsătorie.

„Nu cred că slătinenii se vor căsători pentru 1.000 lei, în nici un caz, dar noi vrem să-i încurajăm, să-i sprijinim și să fim alături de ei”, a mai spus el.

Condițiile pe care mirii trebuie să le îndeplinească pentru a obține acest sprijin financiar de la primărie sunt următoarele: ambii soți să fie la prima căsătorie, să aibă vârsta între 18 și 35 de ani, căsătoria să aibă loc doar în municipiul Slatina.

„După ce se vor căsători, în termen de 60 de zile, tinerii vor putea să vină la Direcția de Protecție și Asistență Socială, să depună o cerere tip și să solicite acest ajutor”, a conchis viceprimarul Vîlceleanu.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/o-primarie-din-romania-va-da-tinerilor-care-se-casatoresc-incepand-cu-2018-o-mie-de-lei-45376.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/o-primarie-din-romania-va-da-tinerilor-care-se-casatoresc-incepand-cu-2018-o-mie-de-lei-45376-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv