Cei peste 30 de copii de la Neghiniță sunt, de fapt, legătura noastră cu ce avem mai bun. Aseară au reușit, prin gesture extreme de simple și umane, să îi facă pe oaspeții lor de seamă să plângă de bucurie.


„Nu o să-i las”

Frigul lui Decembrie s-a dat deoparte în fața sufletelor lor curate, iar micuții au amuțit și ei de puterea lor când au auzit îngeri, viori și alte instrumente care cântau cele mai alese note pentru ei. Micuții magicieni s-au bucurat de propriul lor spectacol de colinde, au primit cadouri și au tăiat dorințe din lista pe care au scris-o atenți pentru Moș Crăciun. „Nu există cuvinte cu care aș putea descrie sentimentul pe care îl ai când poți oferi puțină bucurie pe chipurile lor. Nu pot să descriu, pot doar să spun că nu o să-i las și că de patru ani, miau intrat în suflet și asta o să fac mereu. Merită toată iubirea noastră și tot ajutorul din lume”, spune Ștefi Dinu, coordonatoarea voluntarilor AJC.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

„Am amuțit toți cinci secunde”

Îmbrăcați în veșminte albe, „corul de îngeri” ai Părintelui Emil Cărămizaru, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe cel Nou, i-au anunțat pe ei, cei dintâi, minunea Nașterii Domnului, prin colindele lor deosebite. Părintele i-a binecuvântat și i-a împărtășit pe toți micuții, iar brusc, unul dintre copilași a făcut schimb de roluri cu părintele și l-a binecuvântat la rândul lui. „A fost un moment în care am amuțit cu toții, nu am știut cum să reacționăm. Părintele Cărămizaru a tăcut pentru câteva secunde, iar apoi, vizibil emoționat a mărturisit că e cea mai frumoasă binecuvântare pe care a primit-o”, a spus directorul Asociației Jurnaliștilor Civici, Silviu Ionescu, cel care de 7 ani este implicat în acțiuni caritabile pentru copii și în voluntariatul pentru elevi și studenți.

Instrumentele au cântat singure

Tot schimb de roluri au făcut copiii și cu talentatele artiste de la Sierra String Quartert. Cvartetul a interacționat toată seara cu micuții și i-a ajutat să descopere instrumentele. Fetele de la Sierra String ne-au spus că au avut senzația, în timpul recitalului, că de bucurie și instrumentele au cântat singure, atât de frumos și de emoționant a fost întâlnirea cu elevii cu deficiențe de văz de la „Neghiniță”.

Cele mai bune dulciuri și cele mai tari jucării

Darurile pentru micuții de la Neghiniță nu ar fi fost posibile fără ajutorul celor de la compania de jucării Noriel, de la Cofetăria Klaus și, evident, fără implicarea activă a unor copii mai mari, voluntarii AJC. Acțiunile de la Asociația Jurnaliștilor Civici continuă și orice ajutor financiar poate fi donat în conturile RO 89BRDE 445 SV 83 64 147 4450, CIF 32814287, Swift BRDE ROBU, deschis la BRD filiala Banu Manta, pe numele Asociatia Jurnalistilor Civici. De asemenea, liceenii și studenții care vor să paticipe la proiectele de voluntariat ale AJC pot suna la numărul 0730 660 424, Silviu Ionescu.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/copii-mos-craciun.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/copii-mos-craciun-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Cei peste 30 de copii de la Neghiniță sunt, de fapt, legătura noastră cu ce avem mai bun. Aseară au reușit, prin gesture extreme de simple și umane, să îi facă pe oaspeții lor de seamă să plângă de bucurie. „Nu o să-i las” Frigul lui Decembrie s-a dat deoparte în...

Preluat de la EVZ