În următoarea perioada, având în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, este preconizată o creştere și mai mare a traficului la punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria, pe sensul de intrare în România, astfel că Poliția de Frontieră face anumite recomandări.


În acest sens, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

”Având în vedere că cele mai mari valori de trafic sunt înregistrate în punctele Borş şi Nădlac II, recomandăm utilizarea şi a celorlalte puncte de trecere deschise traficului internaţional de la graniţa de vest. De exemplu, în apropierea PTF Nădlac Autostradă se află Punctul vechi de Trecere a Frontierei Nădlac. De asemenea, pe raza judeţului Arad mai funcţionează în regim non-stop PTF Turnu şi Vărşand, iar în judeţul Bihor, pe lângă PTF Borş, sunt deschise permanent PTF Salonta şi Valea lui Mihai”, transmit oficialii Poliției de Frontieră.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Menționăm că, la frontiera româno-ungară sunt 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier şi, in total, sunt disponibile, atât  pe sensul de intrare în țară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.

Conducerea Poliţiei de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere. Astfel, în această perioadă, acționează zilnic la nivelul întregii frontiere peste 4.200 polițiști de frontieră, urmând ca numărul acestora să fi suplimentat cu efective de rezervă şi intervenţie.

Reamintim că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.


rootstireaActualitate/EsentialSocial
În următoarea perioada, având în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, este preconizată o creştere și mai mare a traficului la punctele de trecere a frontierei, în special la frontiera cu Ungaria, pe sensul de intrare în România, astfel că Poliția de Frontieră face anumite recomandări. În acest sens, Poliţia de...

Preluat de la EVZ