Societățile de asigurare autorizate și reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au înregistrat, în primele 9 luni din 2017, un total al primelor brute subscrise (PBS) de 7,32 miliarde de lei, cu 6% mai mult față de aceeași perioadă a anului precedent, a comunicat vineri ASF.

Primele brute subscrise aferente asigurărilor generale (AG) au atins, în primele nouă luni ale anului, 5,78 miliarde de lei, în creștere cu 1% față de intervalul similar al anului trecut, iar primele brute subscrise aferente asigurărilor de viață (AV) au ajuns la 1,52 miliarde de lei, cu 30% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

„Chiar dacă în România piața asigurărilor este încă dominată de asigurările generale, respectiv de cele auto, din analiza datelor raportate de societățile de asigurare se observă, în ultima perioadă, o creștere a segmentului asigurărilor de viață”, menționează ASF.

În primele nouă luni ale acestui an, 88% din volumul total de prime brute subscrise a fost realizat de 10 societăți de asigurare din cele 31 de societăți care desfășurau activități de asigurare/reasigurare la data de 30 septembrie 2017.

Piața RCA

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările obligatorii auto, în primele nouă luni ale anului 2017, a atins 2,8 miliarde de lei. Restul, de 94,9 milioane de lei, până la totalul clasei A10 (2,96 miliarde de lei), a fost reprezentat de asigurările transportatorului pentru marfa transportată în calitate de cărăuș și de asigurările RCA subscrise pe teritoriul altor state membre UE în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor.

Rata combinată calculată pentru clasa A10 (RCA) a fost, în primele nouă luni ale anului 2017, de 96,38%.

Potrivit ASF, din totalul primelor brute subscrise pentru asigurări de viață (1,52 miliarde de lei), cele mai mari ponderi le dețin clasele C1 – Asigurări de viață, anuități și asigurări de viață suplimentare și, respectiv, C3 – Asigurări de viață și anuități legate de fonduri de investiții și care împreună cumulează 96% din totalul PBS pentru activitatea de asigurări de viață.

La nivelul întregii piețe de asigurări, numărul de contracte de asigurare în vigoare la finalul primelor nouă luni ale anului 2017 a fost de 14,06 milioane, în creștere față de perioada similară a anului precedent cu 15%. Numărul de contracte de asigurare în vigoare la finalul trimestrului III 2017 pentru asigurările generale reprezintă 88% din totalul numărului de contracte.

În primele nouă luni ale anului 2017, societățile de asigurare au raportat indemnizații brute plătite (excluzând maturități și răscumpărări parțiale și totale), cumulat pentru cele două categorii de asigurări, în sumă de 3,07 miliarde de lei, astfel:

– 2,95 miliarde de lei sunt aferente contractelor de asigurări generale (96%), înregistrând o creștere cu 12% față de perioada similară a anului 2016;

– 115,1 milioane de lei sunt sume plătite pentru indemnizații brute aferente asigurărilor de viață, înregistrând o creștere cu 3% față de perioada similară a anului 2016.

Indemnizațiilor brute aferente asigurărilor de viață li se adaugă maturități și răscumpărări parțiale sau totale, în sumă de 662,5 milioane de lei, valoare în creștere cu 69% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Conform Regimului Solvabilitate II, cerințele de capital pentru societățile de asigurare sunt mai ridicate, fiind bazate efectiv pe riscurile asumate de acestea (atât din perspectivă investițională, cât și din cea a subscrierilor).

Fondurile proprii eligibile să acopere cerința de capital de solvabilitate se aflau, la finalul trimestrului III 2017, la o valoare de 5,03 miliarde de lei, în creștere cu 8% comparativ cu valoarea înregistrată la sfârșitul trimestrului III 2016.

„Ratele de acoperire a SCR (cerința de capital de solvabilitate) și MCR (cerința minimă de capital) la nivelul pieței, calculate ca medie ponderată a ratelor de acoperire a SCR/MCR individuale ale societăților de asigurare, au fost la finalul trimestrului III 2017 în valoare de 1,78, respectiv de 4, ceea ce denotă soliditatea financiară a asigurătorilor”, menșionează ASF.

Sucursalele societăților de asigurări au cumulat, în primele nouă luni ale anului 2017, prime brute subscrise în valoare de 549 de milioane de lei, în creștere cu 13% comparativ aceeași perioadă a anului precedent. La 30 septembrie 2017, activau pe piața asigurărilor 11 sucursale, dintre care 8 au practicat activități de asigurări generale și 3 activități de asigurări de viață.

În urma centralizării raportărilor transmise de brokerii de asigurare, la data de 30 septembrie 2017, rezultă că valoarea primelor intermediate pentru asigurări generale și asigurări de viață a fost în sumă de 4,62 miliarde lei, creșterea nominală față de aceeași perioadă a anului 2016 fiind de 1,25%.

Raportat la volumul total al primelor brute subscrise de asigurători pentru cele două categorii de asigurare, primele intermediate reprezintă 63,2%, în scădere cu 3,17% față de perioada similară a anului trecut.

Raportul integral cu privire la evoluția pieței asigurărilor în primele nouă luni ale anului 2017 poate fi consultat pe site-ul ASF, www.asfromania.ro.

ASF este autoritatea națională pentru reglementarea și supravegherea piețelor asigurărilor, a pensiilor private, precum și a pieței de capital, care însumează peste 10 milioane de participanți.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/asf-piata-asigurarilor-a-crescut-cu-6-in-primele-9-luni-din-acest-an-45349.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/asf-piata-asigurarilor-a-crescut-cu-6-in-primele-9-luni-din-acest-an-45349-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv