Comisia Europeană „a ajuns astăzi (ieri – n.r.) la concluzia că există un risc evident de încălcare gravă a statului de drept în Polonia”, se arată în comunicatul prin care executivul de Bruxelles a anunțat activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene.


Ministrul polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, a declarat a primit „cu calm” decizia Comisiei, insistând că țara sa respectă legile și statul de drept.

La Bruxelles, Articolului 7 este comparat cu „Butonul nuclear”, care ar trebui să existe doar pentru descurajare, fără a fi necesară folosirea lui. Însă miercuri, Comisia a invocat această clauză împotriva Poloniei, din cauza reformelor Justiției, acuzate că ar pune în pericol echilibrul puterilor în stat.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Executivul european a amenințat în ultimii doi ani de repetate ori Polonia cu Articolul 7. Acesta nu a mai fost niciodată folosit până acum în istoria UE, astfel că activarea lui – care poate duce la suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE – reprezintă o premieră absolută.

Schimbarea premierului la Varșovia nu a adus nicio schimbare în relațiile tensionate cu Bruxelles-ul. Noul șef al guvernului polonez, Mateusz Morawiecki, declara cu ocazia participării la primul său summit european (14 – 15 decembrie) despre activarea Articolului 7: „Evident, este de competența lor (…) Dar între începutul unei asemenea proceduri nedrepte față de noi și încheierea sa, vom discuta cu siguranță, în mai multe rânduri, cu partenerii noștri.”

Morawiecki are toate motivele să fie optimist, comentează La Croix, deoarece există puține șanse ca această procedură de sancționare să fie dusă până la capăt. După declanșarea Articolului 7, prima etapă procedurală va consta în „constatarea existenței unui risc clar” la adresa statului de drept, pentru care trebuie să existe acordul a 22 de state membre.

Parlamentul European și-a propus să contribuie la decizie, comandând un raport detaliat asupra situației reformelor Justiției din Polonia. Pentru a se ajunge însă până la sancțiuni, procedura cere un vot în unanimitate, adică acordul celorlalte 27 de țări membre. Or, practic nu există nicio șansă ca acest lucru să se întâmple: Ungaria, de exemplu, a și anunțat că se va opune. O poziție care aproape sigur va fi adoptată și de ceilalți doi parteneri din Grupul de la Vișegrad – Cehia și Slovacia.

Adevărata miză din spatele Articolului 7

Conștientă de dificultatea punerii în aplicare a suspendării dreptului de vot, Comisia Europeană intenționează să lovească Polonia la buzunare. Ea a lansat deja o procedură de „infrigement”, care poate duce până la penalizări financiare.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/frans-timmermans-agerpres.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/frans-timmermans-agerpres-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Comisia Europeană „a ajuns astăzi (ieri – n.r.) la concluzia că există un risc evident de încălcare gravă a statului de drept în Polonia”, se arată în comunicatul prin care executivul de Bruxelles a anunțat activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Ministrul polonez al Justiției, Zbigniew Ziobro, a declarat...

Preluat de la EVZ