Câteva sute de transportatori sunt, la ora transmiterii știrii, în fața Guvernului, unde protestează, solicitând o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii 38/2003 în vederea eradicării activității neautorizate și nelicențiate din domeniul transporturilor rutiere de persoane.

“Nu mai avem ce să negociem, dumnealor trebui să adopte ordonanța. (..) Lipsește aprobarea de la Ministerul pentru relația cu Parlamentu, au considerat că nu e o urgență, vor să o bage în Parlament și să o dezbată acolo, noi considerăm că e o urgență”, Bogdan Dinca, președinte COTAR București

La miting participă transportatori din toată țara. În cazul în care revendicărilor lor nu vor fi soluționate, oamenii amenință că vor protesta și zilele următoare.

“Avem aprobare și pentru 21 și 22 și suntem hotărâți să ținem protestul dacă Guvenul nu ne rezolvă problema”, a mai precizat Dincă.

Referitor la schimbarea legii taximetriei, decisă marți, în Consiliul General al Capitalei, reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) susțin că aceasta este benefică atât pentru taximetriști, cât și pentru cetățeni.

“Și pentru noi s-au înăsprit regulile. Suntem de acord că și în rândul nostru au fost probleme dar asta nu a justificat activiatea de transport ilegală”, a spus reprezentantul COTAR.

“Protestăm ca să nu mai fie Uber, să scoată Uber, să puna lege la punct, vrem doar să se facă legal, nu ilegal”, spune unul dintre taximetriștii prezenți la protest.

În Piața Victoriei sunt în jur de 600 de persoane cu 600 de mașini, dintre care 60 de autoturisme de mare tonaj.

“Am aflat, din surse sigure, că mâine nu se va discuta ordonanța pentru modificarea legislativă, astfel încât să fie eliminată pirateria și să se stopeze activitatea firmelor care fac transport neautorizat. Domnul ministru Felix Stroe și-a luat angajamentul ferm ca la ședința de Guvern din data de 20 decembrie să fie promovată Ordonanța de Urgență care să elimine sintagma ‘în mod repetat’ din Legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar și pentru a eradica activitatea neautorizată și nelicențiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane – de taxi, rent a car și prin curse regulate sau ocazionale. Așteptăm de mai mulți ani această OUG care să oprească pirateria și activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale”, a declarat, marți, Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Potrivit reprezentanților Confederației, transporturile rutiere, care aduc anual 4,7% din PIB, au fost supuse “concurenței neloiale cu sprijinul autorităților statului care au tolerat pirateria și entități, care au funcționat fără să respecte legile”.

În România sunt 110.000 de transportatori, respectiv cei care fac transport în regim de taxi și închiriere, precum și cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate,ocazionale.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/protest-al-transportatorilor-in-capitala-protestam-ca-sa-nu-mai-fie-uber-sa-scoata-uber-video-45292.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/protest-al-transportatorilor-in-capitala-protestam-ca-sa-nu-mai-fie-uber-sa-scoata-uber-video-45292-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv