Din partea MAE au participat secretarii de stat Victor Micula și Dan Neculăescu, potrivit unui comunicat remis presei.


S-a discutat despre impactul negativ al noii legi a educației asupra drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.

Reprezentanții guvernului român au subliniat interesul României pentru sprijinirea învățământului în limba română și au amintit măsurile luate în acest sens, după adoptarea legii educației din Ucraina, în septembrie 2017.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Reprezentanții MAE au amintit acțiunile diplomatice întreprinse pentru promovarea și protejarea drepturilor minorității române din Ucraina: solicitarea fermă de realizare, de către autoritățile ucrainene, a unei consultări adecvate a Comisiei de la Veneția; apelul pentru respectarea în integralitatea sa a Opiniei Comisiei și a recomandărilor făcute de aceasta; și demersurile diplomatice realizate la nivelul organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților.

Partea ucraineană și-a luat angajamente în acest sens, în timpul  vizitei la București a ministrului de Externe Pavlo Klimkin, în octombrie 2017, precum și în alte contacte la nivel înalt.

Având în vedere opinia Comisiei de la Veneția, atât dialogul cu autoritățile ucrainene, cât și demersurile bilaterale și multilaterale ale României vor continua în etapa următoare, pentru a se găsi cât mai rapid soluții care să asigure respectarea drepturilor lingvistice existente ale tuturor vorbitorilor de limba română din Ucraina, precum și asigurarea consultării semnificative a acestora în procesul de adoptare a oricăror reglementări în materie de educație.  


rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Din partea MAE au participat secretarii de stat Victor Micula și Dan Neculăescu, potrivit unui comunicat remis presei. S-a discutat despre impactul negativ al noii legi a educației asupra drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina. Reprezentanții guvernului român au subliniat interesul României pentru sprijinirea învățământului în limba română și...

Preluat de la EVZ