Coreea de Nord a respins, azi, acuzațiile din partea Statelor Unite potrivit cărora ar dezvolta arme biologice, replicând că este vorba despre o tactică a Washingtonului pentru a denigra regimul de la Phenian, relatează site-ul agenției Yonhap.

Potrivit strategiei naționale de securitate a Administrației Trump, prezentată luni, Coreea de Nord urmărește dezvoltarea armelor chimice și biologice, care ar putea fi de asemenea instalate pe rachete balistice.

“Coreea de Nord, în calitate de stat membru al Convenției privind Armele Biologice (BWC), își menține poziția clară de a se opune dezvoltării, fabricării, stocării și deținerii de arme biologice”, a transmis ministerul nord-coreean de Externe, citat de agenția de știri KCNA.

Regimul de Phenian susține că acuzațiile “nefondate” din partea experților americani și a presei face parte din tactica de izolare a nord-coreenilor și de justificare a sancțiunilor și a presiunilor.

“Cu cât Statele Unite se agață de politica de denigrare împotriva Coreei de Nord, cu atât mai mare va fi hotărârea personalului nostru militar și a oamenilor să se revanșeze”, se mai arată în raportul prezentat de KCNA.

Experții americani și sud-coreeni estimează că regimul nord-coreean are 13 tipuri de agenți patogeni, precum antraxul și bacteria clostridium botulinum (care provoacă botulism), care pot fi folosite ca arme biologice, potrivit unui raport al Institutului Coreean pentru Analizele Apărării din 2016.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/coreea-de-nord-a-respins-acuzatiile-ca-dezvolta-arme-biologice-45314.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/coreea-de-nord-a-respins-acuzatiile-ca-dezvolta-arme-biologice-45314-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv