Sala Albastră a Universității din Craiova se va numi Aula „Mihai I al României”, conform unei hotărâri aprobate de Senatul instituției de învățământ. Universitatea din Craiova a fost înființată prin decret semnat de fostul suveran înainte de abdicarea sa din 1947.

Potrivit unui extras al procesului verbal al ședinței consiliului de administrație al Universității din Craiova, propunerea ca Sala Albastră a Universității din Craiova să poarte numele fostului suveran a fost făcută de rectorul Cezar Ionuț Spînu, „în memoria Majestății Sale Regele Mihai I al României, spiritul luminat care a decis existența Universității din Craiova”.

Printre ultimele decrete semnate de Mihai I, înainte de abdicarea din 1947, a fost și cel care a vizat înființarea a două dintre instituțiile emblematice ale Craiovei: Universitatea și Filarmonica „Oltenia”.

Tot pentru omagierea personalității Regelui Mihai I, la Craiova a fost dezvelit, în anul 2014, un bust al său, realizat de sculptorul craiovean Marcel Voinea. La ceremonia din urmă cu trei ani a participat Alteța Sa Regală Principele Radu.

De asemenea, la eveniment au fost reprezentate instituțiile administrative de nivel municipal și județean, prin primarul de atunci Lia Olguța Vasilescu, președintele CJ Dolj Ion Prioteasa și prefectul Sorin Răducan.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/o-aula-a-universitatii-din-craiova-va-purta-numele-regelui-mihai-45270.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/12/o-aula-a-universitatii-din-craiova-va-purta-numele-regelui-mihai-45270-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv