Horoscop Pe 19 decembrie s-au născut Edith Piaf, Leonid Brejnev, Bronislav Huberman, George Snell, Steven Isserilis, Ion Sima, George Enache.

 

Horoscop În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Bonifatie, Aglaia, Trifon și Grighentie. Dezlegare la ulei și vin.

 

Horoscop Tradiţional, folcloric, în ”Kalendar”, pe 19 decembrie este Ajunul Ignatului. În această noapte creaturile nopţii conduse de vrăjitoare malefice umblă să ia belşugul casei. De aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, a hambarelor şi a curţii. (Speranţia). În ajunul Ignatului se ierbe grâu din anul acela. Capul familiei îl tămâiază și îl binecuvântează, aruncă grăunțele în sus strigând: ”Atât de mare!”. Din grâu mănâncă toți ai casei și ce rămâne dimineața se dă la păsări. În ziua aceasta, dacă intră cineva în casă e poftit cu tot dinadinsul ca să șadă, pentru sănătate și să clocească bine cloștile. (Speranția, Olteanu).

 

Marele antropolog şi etnograf german, Julius Lips, autorul ”Obârșiei lucrurilor”, arăta similitudinea unor obiceiuri dintre diferitele popoare. Se referea la cerşetorie, uneori, cerșetorie religioasă, rituală.

 

Horoscop  Pe la sfârşitul neoliticului au apărut în Europa, deci și în ţinuturile noastre, primele acumulări de produse, în special alimente pentru iarnă. Cei mai harnici şi mai abili reuşeau să facă rezerve pentru iarnă. Alţii, din diverse motive, între care se găsea şi lenea, nu puteau să pună nimic deoparte. Istoria cu greierele și furnica. Cam pe la timpul solstiţiului de iarnă cei urgisiţi de soartă nu mai aveau cum să-şi procure de ale gurii şi urlau, în sensul propriu al cuvântului, de foame. Cete de „urlători” înconjurau sălaşurile celor mai norocoşi, care aveau rezerve de hrană.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

 

Cei “bogaţi” împărţeau puţinul lor cu ceilalţi, unii răniţi de animale sălbatice, sau triburi duşmane, alţii cu prea mulţi copii. Dar, uneori, se lăsa cu bătaie, jaf şi omor.

 

Horoscop  Trecând vremea, „urlătorii” s-au transformat în „colindători”. Sărăcimea şi puturoşii satului „colindau” pe cei harnici şi avuţi ca să primească şi ei ceva de hrană. Dacă nu primeau, „urlau”, fluierau, înjurau şi scuipau – blesteme ţărăneşti de pasaj!

 

Dâra de mei şi de sare are rolul unei bariere magice. Sarea şi meiul sunt produse, reprezintă rodul unei munci! Hărnicia împotriva lenei. Rodul muncii grele împotriva obrăzniciei puturoşilor.

 

Horoscop Cerşetoria, în mii de ani, a luat forme din ce în ce mai complexe, preluând motive creştine, cerșetorie rituală şi a devenit, prin lungimea în timp a practicării ei, un obicei folcloric. Acum, degenerat, ca multe altele, practicat, urban, de cete dubioase de țigani. Aici, în Prahova submontană, nu sunt nici creștini, nici români. Au uitat obiceiurile, doar aruncă cu pocnitori chinezești, să li se usuce mâna, vorba blestemului lui Caragea Vodă! Au uitat de prea multă țuică, de prea mult televizor și de prea multă ”democrație”!

                                           ⃰     ⃰     ⃰

Horoscop  Dar am rămas în urmă cu știrile primite de la Bruxelles și se pare că intersează pe mulți dintre domniile vostre. Iată:

Parlamentul European şi-a dat acordul pentru deschiderea negocierilor cu guvernele statelor UE în vederea  stabilirii reglementărilor prin care consumatorii vor putea avea acces la piaţa de televiziune şi radio online. Săptămâna trecută deputaţii au adoptat cu 344 de voturi pentru,  226 împotrivă şi 36 de abţineri, mandatul negocierilor pregătit de comisia pentru afaceri juridice în luna noiembrie ac. Parlamentul va începe negocierile cu Consiliul imediat ce guvernele statelor membre îşi vor fi precizat poziţiile în negocieri. Se va negocia accesul transfrontalier sporit pentru programele de actualităţi ale televiziunilor şi radiourilor online, dar şi modul în care se vor achita drepturile de autor de către operatorii care propun pachete de canale. În momentul de faţă, operatorii trebuie să plătească drepturile de autor într-un interval scurt de timp pentru fiecare dintre ţările în care îşi difuzează programele de actualităţi şi informaţii generale online. Prin noile reglementări, operatorii vor plăti drepturile de autor doar în propria ţară. Totuşi, eurodeputaţii subliniază că este important ca blocajul geografic să rămână posibil dacă deţinătorul de drepturi şi difuzorul au căzut de acord asupra acestui punct prin acordul semnat între ei. Sursă UE.

 

Parlamentul European ar trebui să creeze o nouă autoritate centrală pentru protecţia datelor care să poată superviza anchetele supra cazurilor de încălcare a dreptului la viaţă privată, situaţie ce afectează mai multe state din UE. Declaraţia îi aparţine lui Giovanni Buttarelli, Controlorul european pentru protecţia datelor. El a adăugat că este necesară o asemenea autoritate, în condiţiile în care autorităţile naţionale de supraveghere se confruntă adeseori cu plângeri din partea cetăţenilor şi a altor autorităţi implicate. Dar schimbarea va putea fi făcută doar pe termen lung, deoarece va necesita modificarea legislaţiei europene în materie de protejare a vieţii private şi acordarea de puteri sporite unui singur organism de reglementare care va fi însărcinat să ancheteze şi să sancţioneze companiile. Buttarelli a mai declarat că va publica anul viitor un aviz asupra modului în care ştirile false afectează protecţia datelor. Sursă PE.

 

Comisia Europeană va studia efectul unei eventuale legislaţii referitoare la conţinuturile teroriste online. Lansarea unei asemenea „evaluări de impact” poate conduce la adoptarea unor reglementări stricte pe Internet, respectiv pe Facebook, Twitter şi YouTube care vor fi obligate să suprime postările video ale Daesh sau ale altor organizaţii teroriste. Departamentele care analizează problemele digitale au dezbătut aceste aspecte, încercând să afle dacă este preferabil să se propună reguli ţintite pentru conţinuturile teroriste on line sau pentru toate conţinuturile ilegale. Săptămâna trecută, principalele cabinete ale Comisiei Europene au decis să aprobe oficial o cercetare asupra necesităţii unei abordări legislative. Studiul va fi făcut de DG HOME din cadrul Comisiei. Analiza asupra conţinuturilor teroriste este diferită de cea pe care o efectuează DG CNECT asupra conţinuturilor ilegale. Evoluţiile din cadrul celor două programe vor fi rediscutate pe 15 ianuarie. Sursă CE.

Horoscop  S-a așternut zăpada, am făcut aprovizionare pentru căței. Ne pregătim pentru Crăciun, așa cum am apucat în familia mea, fără lumini sclipitoare pe casă și stroboscoape scumpe. Își au locul lor prin baruri și cluburi. Bun, dacă vor să-și transforme casele ca să arate ca și cârciumi și bordeluri este treaba lor, noi facem cum am apucat. Neamuri proaste, așa au văzut la televizor!

Acum trebuie să lucrez, monseniorul Paul Mueller de la Specola Vaticana, Observatorul Astronomic al Vaticanului a avut bunăvoința să-mi pună o întrebare. Cred că răspunsul vă interesează și pe domniile voastre, așa că mă apuc să caut prin biblioteca mea, prin tabele astronomice și vechi documente, copiate și traduse.

Horoscop Poate o să văd și un film, sau mai bine un serial, este mai scurt, nu este bine ca de  la muncă să treci direct în somn, trebuie ceva intermediar, care nu te solicită și te relaxează.

Așa o să mai treacă o noapte albă, nu le-am ținut rândul, pentru că răsplata este mâine, o altă zi!

 

 

horoscop

 

BERBEC   Nu mai sta, ai putea profita: astăzi ai mai puţin de lucru, sau laşi totul baltă şi închiriezi nişte patine. Chiar dacă nu știi să patinezi, este așa de nostim, dar atenție să nu cazi! Doreşti multe de la viaţă, să ai ceea ce meriți. Ce să zic, astăzi nu prea sunt şanse, fii rezonabil şi mai aşteaptă. Într-o bună zi  rezultatele vor fi peste aşteptări! Mare oboseală şi monotonie în acestă perioadă, cu toate că ai acelaşi program supraâncărcat  – sau tocmai de aceea. O realizare notabilă în a doua jumătate a zilei, mai pe seară. Nu te lăsa copleşit de rutina zilnică, căuta să te distrezi, moderat şi în locuri cunoscute, verificate. Patine, ai?

horoscop

rootstireaActualitate/EsentialHoroscop
        Horoscop Pe 19 decembrie s-au născut Edith Piaf, Leonid Brejnev, Bronislav Huberman, George Snell, Steven Isserilis, Ion Sima, George Enache.   Horoscop În calendarul creștin-ortodox sunt Sfinții Bonifatie, Aglaia, Trifon și Grighentie. Dezlegare la ulei și vin.   Horoscop Tradiţional, folcloric, în ”Kalendar”, pe 19 decembrie este Ajunul Ignatului. În această noapte creaturile...

Preluat de la EVZ