Șofer, șofer, dar Alexandru Iermicioi ține la prestanța sa. Poartă șapcă pe care scrie „România”, cămașa albastră, sacou și mănuși albe.


„Trezindu-mă, mă gândesc cum voi arăta deja. Când ies din casă, ca orice om normal, mă uit în oglindă, poate de asta și întârzii”, spune celebrul  șofer, intervievat de TV 8.

De profesie este pictor. A lucrat puțin în calitate de profesor. „A trebuit să abandonez școala. Remunerare mică, familie mare”, precizează Alexandru.

A încercat de toate. A reușit să colinde lumea în lung și-n lat. A încercat să se stabilească în România, dar nu a putut rămâne prea mult, pentru că nu avea cetățenie română, iar fără acte nu-l lua angaja nimeni.

„Am stat acolo vreo cinci ani. Am eu ceva cu cinciul. Și când eram tânăr lucram pe ruta numărul 5”.

Nu regretă că nu a rămas în România. A reușit să importe de acolo stilul modern: chipiul cu inscripția „România”, sacoul, cămașa stilată și mănușile albe cu care vine zilnic la serviciu.

Eu sunt român în suflet, nu-i vorba dacă ai cetățenie sau nu ai. Îmi place să am o ținută impecabilă”.

Chipiul și l-a cumpărat de la Constanța. A dat pe el cam 100 de lei. De trei ani îl poartă și îl păstrează ca pe ochii din cap.


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

„Mulți șoferi, colegi de-ai mei mă întrebă: Măi, de unde ai luat-o, că vreau și eu. Dacă voi pleca la Constanța vă aduc neapărat”.

Poartă mânușile de nevoie, pentru că are alergie la praf.

„În toată ziua le spăl. Se spală foarte ușor. Mănușile le mai uit uneori – și când mă văd, mă întrebă: Unde îți sunt mănușile?”

Dacă are mănuși, are și prioritate în trafic.

„La cercurile astea unde deseori e ambuteiaj eu deschid geamul și arat cu mâna. Dați-mi voie vă rog! Și îmi permit să trec”.

Le schimbă doar atunci când apare vreo defecțiune tehnică.

„Funiile sunt cam murdare și este nevoie de a îmbrăca alte mănuși, deoarece acestea albe se fac negre”.

Toți îl admiră pentru ținuta sa. Primește complimente și e foarte fericit.

„Se opresc uneori când stau în ambuteiaje, îmi dau semnal. Eu mă uit. Îmi zic că arat frumos, chiar și domnișoare și sigur că mi se rupe inima”.

Ținuta cochetă pare molipsitoare. Taxatorul aceluiași troleibuz, Sergiu Suhovițchi, a început să poarte și el chipiu special. Culmea, are nu doar unul, ci o colecție întreagă.

„El mi-a dat odată un chipiu, mi-a plăcut și de atunci am început să fac colecție. Eu diferite am și vara port diferite. Unde le găsesc, le cumpăr, spune taxatorul Sergiu, potrivit Radio Chișinău.

Numai mănuși nu poate purta: „E greu de numărat banii cu mănușile. Trebuie mănuși subțiri, ca să simți banii – să nu dai mai mulți bani rest”.

Au făcut echipă, iar oamenii îi admiră.Șofer și taxator.

rootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
Șofer, șofer, dar Alexandru Iermicioi ține la prestanța sa. Poartă șapcă pe care scrie „România”, cămașa albastră, sacou și mănuși albe. „Trezindu-mă, mă gândesc cum voi arăta deja. Când ies din casă, ca orice om normal, mă uit în oglindă, poate de asta și întârzii”, spune celebrul  șofer, intervievat de...

Preluat de la EVZ