Potrivit noilor date de la ONRC obținute de HotNew.ro, actionarii Tel Drum sunt Petre Pitiș, cu 54%, Dobrescu Liviu Lucian, cu 44% și încă trei persoane, care dețin câte 0,665%: Neda Florea, Panaitov Marilena și Costache Mirela.


De asemenea, datele de la Registrul Comerțului arată că Mircea Vișan este împuternicit să semneze în numele și pentru societatea Tel Drum.
Amintim că pe 13 noiembrie, DNA a început urmărirea penală în Dosarul Tel Drum față deai multe persoane, printre care Liviu Dragnea, Fiscuci Marian fost acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SĂ, Pitiș Petre și Neda Florea. 
De asemenea, lunea trecută, DNA a anunțat că firma Tel Drum și doi reprezentanți ai săi, Petre Pitiș (acționar majoritar și director general) și împuternicitul Mircea Vișan au fost puși sub urmărire penală pentru fraudă cu fonduri europene.
Ce spunea DNA, în comunicatul privind Dosarul Tel Drum, despre beneficiile personale ce ar fi fost obținute de Liviu Dragnea:
“În mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta soție) a obținut sume de bani sau bunuri mobile și imobile pe care le utilizează, precum și diverse servicii în interes personal, al familiei și al formațiunii politice din care face parte, respectiv donații de la membrii grupului infracțional organizat și de la societățile controlate de aceștia (circa 2,5 milioane de lei în anul 2009), transferul părților sociale din mai multe societăți controlate de membrii grupului infracțional organizat către fiul sau, dividende și sume periodice către fiul sau cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie încasate personal de Liviu Nicolae Dragnea și de fosta soție de la o altă societate din grup, bani obținuți de către Liviu Nicolae Dragnea din vânzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate către societățile controlate de membrii grupului infracțional organizat, folosirea de bunuri mobile de către fiul sau (autoturismul deținut de o societate din grup și a cărui îmbunătățire tehnică a fost achitată de Tel Drum SĂ) sau folosirea de bunuri imobile tot de către acesta (imobilul din Turnu Măgurele proprietate a Tel Drum SĂ).”


ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Fostul lider al PSD, Victor Ponta, declara, în septembrie,  că “suntem foarte mulți care știm în mod direct” că firma Tel Drum din Teleorman este a lui Liviu Dragnea.


rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Potrivit noilor date de la ONRC obținute de HotNew.ro, actionarii Tel Drum sunt Petre Pitiș, cu 54%, Dobrescu Liviu Lucian, cu 44% și încă trei persoane, care dețin câte 0,665%: Neda Florea, Panaitov Marilena și Costache Mirela. De asemenea, datele de la Registrul Comerțului arată că Mircea Vișan este împuternicit...

Preluat de la EVZ