Un ciclon mediteranean va aduce fenomene severe, în special la munte, iar în celalalte regiuni ploile și lapovița își vor face simțită prezența. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, vremea va deveni din ce în ce mai rece până pe 10 decembrie.

În Europa, va fi vreme frumoasă în sud-est. În rest apar înnorări; o să plouă local în sud și în vest, iar în sudul Spaniei, în Italia și în zona Marii Adriatice vor fi averse consistente. Prin nord, centru și est se anunță lapovița și ninsoare. Precipitațiile udă majoritatea zonelor și vor fi abundente în vestul Peninsulei Balcanice. Mai târziu, acestea se concentrează pe sudul și estul Europei; dar se răresc în vest și în centru.

RECOMANDAREALERTĂ METEO! Meteorologii au emis o atenționare de ninsori la munte și ploi în zonele joase!

Din nord și nord-vest coboară mase de aer rece, care vor acoperi treptat cea mai mare parte a continentului. În sud-est și în zona Mării Negre ajunge o masă de aer cald.

Cod galben de viscol la munte

Șapte județe se vor afla, mâine, sub avertizare cod galben de viscol în zona de munte, conform Administrației Naționale de Meteorologie. De asemenea, în restul țării vor fi precipitații mixte și se va forma polei, din noaptea de miercuri spre joi.

Avertizarea cod galben de vreme rea emisă de Administrația Națională de Meteorologie vizează județele Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Alba și Hunedoara și va fi în vigoare joi, în intervalul 06.00 – 22.00.

RECOMANDAREPROGNOZA METEO pe două săptămâni! Temperaturi scăzute, ploi și lapovițe – unde va ninge în următoarele zile

Potrivit meteorologilor, în zona de munte a acestor județe vântul va sufla cu viteze care vor depăși la rafală 70 – 80 de kilometri la oră, iar pe creste va ajunge la 90 de kilometri la oră. La altitudini mari se va depune strat consistent de zăpadă, iar ninsoarea va fi viscolită.

De asemenea, de miercuri noapte, de la ora ora 02.00 și până în 1 decembrie, la ora 02.00, la munte vântul se va intensifica treptat, cu rafale ce vor depăși 60 – 65 de kilometri la oră, iar la altitudini mari vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. În restul zonelor, precipitațiile vor fi mixte și se va forma polei.

Meteorologii spun că intensificări temporare ale vântului vor fi și în zonele mai joase de relief, cu viteze mai mari în Banat și pe litoral, de până la 60 – 70 de kilometri la oră.

În Banat, Crișana, Maramureș, în cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei și local în Transilvania va ploua, cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 de litri pe metru pătrat și izolat 30 de litri pe metru pătrat, iar pe spații restrânse se va semnala polei.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/alerta-meteo-un-ciclon-mediteranean-aduce-frig-si-lapovita-in-romania-44623.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/alerta-meteo-un-ciclon-mediteranean-aduce-frig-si-lapovita-in-romania-44623-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv