Forumul de afaceri România–Slovenia, organizat de CCIR în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Sloveniei, a avut loc luni, 27 noiembrie 2017, la CCIR Business Center.


Consilierul pe afaceri externe al președintelui CCIR, Lazăr Comănescu, a declarat, în deschiderea forumului, că acest eveniment va aduce o reală contribuție la cooperarea economică dintre cele două țări. „Consider că încă nu am atins potențialul real al acestei relații bilaterale. Există oportunități uriașe pentru oamenii de afaceri români și sloveni în identificarea de proiecte comune. Este extrem de important că guvernele țărilor noastre oferă susținerea lor în eforturile comunităților de afaceri de a valorifica acest potențial de cooperare și sunt sigur că prezența aici a miniștrilor de externe din cele două țări este dovada angajamentului luat de cele două guverne de a susține comunitățile de business”.

Ministrul de Externe român, Teodor Meleșcanu, a arătat că schimburile comerciale dintre cele două țări sunt în creștere. „Începând cu 2009, atât exporturile, cât și importurile au crescut constant, înregistrând un volum al schimburilor de 773 mil. euro anul trecut. Statisticile noastre arată că există 233 companii slovene în România și doar 80 de companii românești care operează în Slovenia, iar acest aspect demonstrează un mare dezechilibru, motiv pentru care îmi încurajez colegii să facă tot posibilul pentru a îndrepta aceste cifre în viitor. Comparabil cu potențialul care există, aceste cifre sunt într-adevăr mici”.



Directorul Camerei de Comerț și Industrie a Sloveniei, Ante Milevoj, a relatat că economia Sloveniei este într-o formă excelentă. „Anul acesta ne așteptăm la o creștere economică de 4,5%, motoarele principale ale economiei noastre se bazează pe industrie, dar mai ales pe export. Dacă acordăm atenție statisticilor, sunt mii de companii slovene care fac afaceri în România, parte dintre aceste companii fiind prezente la acest Forum economic”.

„Volumul schimburilor comerciale a crescut treptat de-a lungul ultimelor decenii. În prezent suntem în căutare de noi oportunități care să vină în sprijinul celor existente, a mai spus Milevoj, care a subliniat că UE rămâne principalul partener de afaceri al Sloveniei, iar România este unul dintre principalii parteneri de afaceri din spațiul intern al UE.


Loading…

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/1_11.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/1_11-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEconomie
Forumul de afaceri România–Slovenia, organizat de CCIR în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Sloveniei, a avut loc luni, 27 noiembrie 2017, la CCIR Business Center. Consilierul pe afaceri externe al președintelui CCIR, Lazăr Comănescu, a declarat, în deschiderea forumului, că acest eveniment va aduce o reală contribuție la cooperarea...

Preluat de la EVZ