Premierul libanez Saad al-Hariri a declarat astăzi că găsirea unei soluții pentru amenințarea reprezentată de organizația șiită Hezbollah este o problemă regională în privința căreia Libanul nu are nicio putere.

Într-un interviu pentru o publicație saudită, șeful guvernului de la Beirut a acuzat Iranul că folosește Hezbollah pentru a destabiliza Libanul.

“Soluția pentru armele deținute de Hezbollah este o soluție regională, nu una domestică. Din acest motiv, noi [Libanul] nu putem face nimic în privința problemei. Hezbollah nu deține abilitatea de a gestiona o țară. Puterea lor vine din armele furnizate de către Iran”, a spus Hariri.

Premierul libanez a respins declarația președintelui iranian Hassan Rohani potrivit căreia nicio decizie nu ar putea fi luată în Liban fără implicarea Iranului. “Rouhani nu poate interveni în privința a ceea ce vrem să facem în Liban”, a mai precizat Saad al-Hariri.

Referindu-se la războiul civil din Siria, Saad al-Hariri a declarat că decizia Rusiei de a interveni în Siria nu are nicio legătură cu înlăturarea lui Bashar al-Assad. “Iranul a cerut intervenția Rusiei, după ce ei au eșuat în Siria”, a mai spus premierul libanez.

La 4 noiembrie, premierul libanez Saad al-Hariri și-a anunțat demisia, în cursul unei vizite în Arabia Saudită, acuzând Iranul că a provocat “discordie, devastare și distrugere” în regiune și temându-se de un complot privind asasinarea lui. La 22 noiembrie, Hariri a renunța temporar la demisie, în așteptarea negocierilor politice.

Arabia Saudită este dușmanul Iranului în regiune și sprijină opoziția armată din Siria, în timp ce Iranul și organizația șiită Hezbollah susțin regimul sirian condus de către Bashar al-Assad.

În vârstă de 47 de ani, Saad al-Hariri a devenit premierul Libanul în 2016, în urma unui acord politic prin care Michel Aoun, un aliat al Hezbollah, a devenit președintele țării. Născut în Arabia Saudită, Hariri are o avere evaluată la un miliard de dolari.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/premierul-libanez-saad-al-hariri-libanul-nu-poate-face-nimic-in-privinta-organizatiei-hezbollah-44530.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/premierul-libanez-saad-al-hariri-libanul-nu-poate-face-nimic-in-privinta-organizatiei-hezbollah-44530-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv