Bitcoin a trecut, astăzi, de 9.600 de dolari, doborând un nou record la doar câteva ore după ce, ieri, a depășit pragul de 9.400 de dolari, potrivit CNBC.

Criptomoneda a ajuns la 9.682,10 dolari, luni dimineață, la doar câteva ore după ce a trecut de nivelul de 9.400 de dolari, potrivit CoinDesk.

„Creșterea pare să se datoreze retailului”, susține Brian Kelly, director general al BKCM, o firmă de investiții specializată în macroeconomie și activități digitale.

Cea mai mare platformă de tranzacționare a bitcoin din Statele Unite, Coinbase, a înregistrat aproape 100.000 de conturi noi în perioada miercuri-vineri, ajungând la un total de 13,1 milioane. Coinbase avea aproape 4,9 milioane de utilizatori în luna noiembrie a anului trecut.

Creșterea interesului pentru criptomonede vine și pe fondul anunțului realizat de CME potrivit căruia va introduce contracte futures pentru bitcoin în a doua săptămână din decembrie.

Ziua Recunoștinței (Thanksgiving) a fost celebrată în Statele Unite pe 23 noiembrie, ultima zi de joi a lunii. Black Friday a avut loc ziua următoare, pe 24 noiembrie. Lunea cibernetică (Cyber Monday), prima luni după Ziua Recunoștinței, este așteptată să genereze vânzări online în valoare de peste 6 miliarde de dolari.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/bitcoin-doboara-un-nou-record-a-trecut-de-9-600-de-dolari-44532.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/bitcoin-doboara-un-nou-record-a-trecut-de-9-600-de-dolari-44532-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv