Peste 1.000 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii de la rutieră, într-o singură zi, în cadrul unei acțiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor. Au fost retrase 456 de certificate de înmatriculare, iar în patru cazuri polițiștii au dispus imobilizarea autovehiculelor întrucât pericolul creat prin defecțiunile tehnice constatate era unul major.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, la data de 23 noiembrie Direcția Rutieră a Poliției Române a organizat o acțiune, la nivel național, împreună cu Registrul Auto Român, pentru prevenirea evenimentelor rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul defecțiunilor tehnice ale autovehiculelor. La acțiune au participat 675 de polițiști rutieri din toată țara și 65 de reprezentanți ai RAR, cu 58 de autolaboratoare de control tehnic, fiind controlate 6.208 autovehicule.

Echipele de control au urmărit verificarea sistemului de frânare, a celui de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante, a mecanismului de direcție, instalației de iluminare/ semnalizare, existenței și autenticității seriilor/ numerelor de identificare ale vehiculelor, precum și a legalității montării și utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, a dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, altele decât cele omologate.

De asemenea, a fost verificat sistemul de rulare (punți, roți, anvelope și suspensie), corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare și concordanța acestora cu datele și caracteristicile tehnice ale vehiculelor, deținerii inspecției tehnice periodice și valabilitatea acesteia, deținerii certificatului de agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/ viza anuală și aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/ sau certificate de autoritatea competentă și care sunt marcate corespunzător.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 1.060 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6 au fost aplicate pentru defecțiuni ale sistemului de frânare, 6 pentru defecțiuni ale mecanismului de direcție, 109 pentru defecțiuni ale sistemului de rulare (anvelope), 395 pentru defecțiuni ale instalațiilor de iluminare/ semnalizare, 68 pentru aplicarea de folii neomologate sau a tratamentelor chimice pe parbriz, geamurile laterale sau lunetă, iar 335 pentru alte defecțiuni tehnice.

Totodată, 82 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru neefectuarea în termen a inspecției tehnice periodice, 36 pentru utilizarea luminilor de ceață, în alte condiții decât pe timp de ceață și 23 pentru noxe peste limita legală.

Pentru defecțiuni tehnice grave ale mecanismului de direcție sau ale sistemului de frânare au fost reținute 12 permise de conducere, iar pentru alte defecțiuni, cu gravitate mai redusă, au fost retrase 456 de certificate de înmatriculare, dintre care 436 vehiculelor înmatriculate în România, 14 vehiculelor înmatriculate în alte state și 6 certificate de înmatriculare retrase autovehiculelor cu două sau trei roți.

Polițiștii rutieri au dispus, în 4 cazuri, imobilizarea autovehiculelor respective, întrucât pericolul cauzat de defecțiunile tehnice constatate era major, evitându-se în acest fel producerea unor evenimente rutiere.

Pe parcursul acțiunii, polițiștii au constatat 29 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/controale-in-trafic-peste-1-000-de-amenzi-date-de-politisti-intr-o-singura-zi-44493.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/controale-in-trafic-peste-1-000-de-amenzi-date-de-politisti-intr-o-singura-zi-44493-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv