Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat, ieri, statele din Occident pentru implementarea unui scenariu de a distruge unitatea, coexistența și bunăstarea țărilor islamice, informează site-ul agenției China Nouă.

“Este evident că Occidentul încearcă să-și garanteze propriul viitor prin importarea unor elemente bolnave în lumea islamică. Islamofobia, neo-nazismul și rasismul s-au intensificat în lumea occidentală, înlocuind democrația, drepturile omului și libertatea”, a declarat Erdogan în cadrul unei întâlniri a Organizației Cooperării Islamice la Istanbul, adăugând că statele islamice ar trebui să acționeze și să constrângă Occidentul să mai folosească islamofobia drept armă.

Președintele turc a susținut că organizațiile teroriste, inclusiv Stat Islamic, Al-Qaida și Boko Haram, au transformat întregi regiuni în teatre de conflicte, în timp ce Occidentul a permis asta.

“Cine sunt adevărații câștigători din miliardele de dolari ai armelor comandate Occidentului de către statele islamice? Cine câștigă din asta? Țările noastre se destramă prin crearea frontierelor artificiale. Cine beneficiază din asta?” a întrebat Erdogan.

Întâlnirea Organizației Cooperării Islamice durează două zile și reunește delegații de miniștrii ai statelor membre și obsevatori.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/erdogan-acuza-occidentul-pentru-conflictele-din-statele-islamice-44405.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/erdogan-acuza-occidentul-pentru-conflictele-din-statele-islamice-44405-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv