Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că, medicii și angajații din spitalele aparținând sistemului public grec au anunțat declanșarea unei greve de 4 ore pentru ziua de astăzi, la spitalele publice din Attica, între orele 11:00 și15:00, și o grevă de 24 de ore pentru celelalte spitale publice din Grecia. 

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728879 și +302106728875, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCR) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Elenă: +306978996222.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (disponibilă gratuit în „App Store” și „Google Play”), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/atentionare-de-calatorie-de-la-mae-greva-in-sistemul-medical-din-republica-elena-44407.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/atentionare-de-calatorie-de-la-mae-greva-in-sistemul-medical-din-republica-elena-44407-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv