În primul rând, condițiile cerute de EMA nu puteau fi îndeplinite în următorul an de Bucureşti, probabil cea mai picantă fiind aceea a recunoaşterii căsătoriilor între persoanele gay. Şansa României era o decizie politică a Comisiei Europene care să îşi respecte promisiunea din vară conform căreia „toți membrii săi, mari sau mici, de Est sau de Vest, Nord sau Sud” vor fi tratați la fel. Nu a fost cazul luni seara, când a fost desemnat oraşul Amsterdam, şi România, Bulgaria şi Slovacia rămân singurele membre UE care nu au pe teritoriul lor o Agenție Europeană.


Luni seara oraşul olandez Amsterdam a fost desemnat să găzduiasă Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), aceasta urmând a fi mutată de la Londra, ca urmare a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE). Oraşul a fost ales în urma tragerii la sorți, după ce în runda a treia de vot, în care a intrat alături de oraşul italian Milano, cele două candidate au obținut un număr egal de voturi. Bucureştiul nici măcar nu a intrat în procesul de votare, reprezentanții statelor UE având de ales în prima rundă între Bratislava, Copenhaga, Amsterdam şi Milano. În România, ştirea a fost privită ca o înfrângere a Guvernului PSD, doar că realitatea este că singura şansă ca Bucureştiul să găzduiască această puternică instituție era o înțelegere politică în cadrul Consiliului European, acolo unde suntem reprezentați de preşedintele Klaus Iohannis.

Dan Andronic: „Nu a existat nici cea mai mică intenție de a respecta criteriul echilibrului geografic”


Jurnalistul Dan Andronic a scris despre această falsă dezamăgire bazată pe o la fel de falsă speranță. „Nu a existat nici cea mai mică intenție de a respecta criteriul echilibrului geografic, de a reloca din Londra o agenție europeană cu 900 de angajați undeva în estul Europei. De fapt, cei 900 de angajați confruntați cu perspectiva de a părăsi Canary Wharf și de a se muta pe malul Dâmboviței sau la poalele Vitoșei, au amenințat că demisionează! Aceste amănunte nu le veți găsi în nici unul din articolele din România care au comentat decizia luată de Bruxelles. Pentru că la noi totul are o componentă politică puternică, numai bună de lovit adversarii”, a scris Dan Andronic pe site-ul EVZ. Tot el a preluat şi un citat din presa engleză din care reiese foarte clar că Bucureştiul nici măcar nu a fost luat în considerare. „Cei 27 de miniștri ai afacerilor europene, minus Marea Britanie, au avut nevoie de mai puțin de trei ore pentru a decide noua locuință a agenției pentru medicamente. Amsterdam a învins competiția din 18 orașe, variind de la concurenți de renume cum ar fi Copenhaga și Bratislava până la outsideri străini, precum Bucureștiul și Sofia”, a scris luni seara The Guardian.

Ce este EMA

Agenția Europeană a Medicamentului are circa 900 de angajați care se ocupă de evaluarea, supervizarea şi monitorizarea medicamentelor pentru ființe umane şi animale în interiorul blocului comunitar. Cu un buget anual de circa 360 de milioane de euro şi prin atragerea a 36.000 de specialişti în fiecare an la Londra pentru şedințele sale (30.000 de nopți au fost rezervate în 2015 la hotelurile din Londra), nu există nicio îndoială că agenția este un element prețios pentru oraşul care o găzduieşte. EMA are sediul la Londra din anul 1995, anul înființării instituției. Agenția este condusă din anul 2011 de italianul Guido Rasi (foto), care va rămâne director până în anul 2021.

Care au fost standardele cerute de EMA

De altfel, stardardele cerute de conducerea EMA pentru viitoarea locație nu oferea nicio şansă țării noastre, singurul nostru atu fiind viteza internetului. Agenția a evaluat ofertele din punct de vedere al facilităților oferite de clădirea propusă şi al informațiilor legate de accesibilitate, existența unor facilități adecvate pentru educație, accesul la piața muncii, securitate socială şi de sănătate, precum şi asigurarea continuității activității. EMA a clasificat îndeplinirea criteriilor prin patru culori: verde închis (îndeplineşte criteriile), verde deschis (îndeplineşte criteriile, dar ridică semne de întrebare în ceea ce priveşte realizarea lor în intervalul de timp necesar), portocaliu deschis (îndeplineşte parțial criterii şi ridică semne de întrebare majore legate de continuitatea activității) şi portocaliu închis (nu îndeplineşte criteriile și deci nu asigura continuitatea afacerii).

Loading…

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/dan-andronic-mv.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/11/dan-andronic-mv-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
În primul rând, condițiile cerute de EMA nu puteau fi îndeplinite în următorul an de Bucureşti, probabil cea mai picantă fiind aceea a recunoaşterii căsătoriilor între persoanele gay. Şansa României era o decizie politică a Comisiei Europene care să îşi respecte promisiunea din vară conform căreia „toți membrii săi,...

Preluat de la EVZ