„Am primit scrisoarea de acceptare din partea Guvernului SUA pentru achiziţionarea a şapte sisteme de tip Patriot, configuraţia 3 plus. La acestea se adaugă echipamentele aferente, piese de schimb, echipamente de mentenanţă, servicii de instruire, echipamente criptografice cu regim special, precum şi pachetul de suport logistic iniţial. Discutăm de acest proiect de lege în cadrul parteneriatului strategic între România şi SUA. (…) Este un efort colectiv care plasează România într-un club select al apărării europene şi mondiale prin această achiziţie a sistemului Patriot. (…) Pentru Armata Română, acesta reprezintă doar un prim pas, anul acesta achiziţionăm primul sistem din cele şapte. Sistemul urmează a fi operaţional în 2020 şi nu face altceva decât să deschidă programele mari de înzestrare pentru Armata Română. În perioada următoare vom veni şi cu alte proiecte de lege privind achiziţionarea altor echipamente, aprobate în CSAT şi, desigur, cu un acord prealabil al Parlamentului României”, a spus Mihai Fifor, în Comisia de apărare a Senatului.


La Comisie a fost prezent şi şeful Statului Major al Apărării, Nicolae Ciucă.


„Este important de subliniat că permite (n.r. – sistemul) o planificare a strategiei de apărare aeriană pe termen lung datorită faptului că partea de hardware şi software poate fi upgradată”, a explicat Ciucă, conform Agerpres.

Legea privind achiziționarea de rachete Patriot, raport favorabil în Senat

Comisia pentru Apărare din Senat a dat luni, în unanimitate, raport favorabil proiectului de lege al Guvernului pentru înzestrarea Armatei prin care se vor achiziţiona şapte sisteme de rachete sol-aer Patriot.

Proiectul va fi trimis, luni, la plenul Senatului, care îl va adopta de urgență. Apoi inițiativa legislativă va fi trimisă la Camera Deputaților, unde va trece tot într-o sigură zi de Comisia de Apărare și de plen.


Loading…

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Am primit scrisoarea de acceptare din partea Guvernului SUA pentru achiziţionarea a şapte sisteme de tip Patriot, configuraţia 3 plus. La acestea se adaugă echipamentele aferente, piese de schimb, echipamente de mentenanţă, servicii de instruire, echipamente criptografice cu regim special, precum şi pachetul de suport logistic iniţial. Discutăm de...

Preluat de la EVZ