„Ministerul Educaţiei urmează să îngenuncheze universităţile prin: (1) tăierile de fonduri la rectificarea bugetară şi (2) aprobarea unei OUG în sesiune extraordinară pentru mutilarea UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării), instituţie care garantează calitatea managementului în învăţământul superior, cercetare, dezvoltare şi inovare”, a precizat liderul deputaţilor, Raluca Turcan, în postarea de pe Facebook.

Ea a susţinut că „rectificarea bugetară anunţată pentru luna august va tăia masiv bani de la Ministerul Educaţiei”.

„Astfel, majoritatea universităţilor vor rămâne fără bani pentru burse, salarii şi cercetare. În plus, universităţile care au bani din venituri proprii nu îi vor putea cheltui fără aprobare de la minister. O aberaţie! Adică, universităţile care au economisit bani în conturi din proiecte de cercetare sau taxe se pot trezi cu fondurile blocate de la minister.

Universităţi performante, din punct de vedere economic, vor fi nevoite să stea cu mâna întinsă la minister pentru a acoperi cheltuielile crescute prin LEGE de Guvernul PSD. Aici se vede făţărnicia Guvernelor PSD: cresc cheltuielile universităţilor în timp ce le taie din venituri. În plus, le blochează şi propriile fonduri”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.

„Mai există un pericol! Liviu Dragnea va convoca Camera Deputaţilor în sesiune extraordinară în perioada 2-4 august şi este posibil să fie aprobată o Ordonanţă de Urgenţă care mută UEFISCDI din subordinea Ministerului Educaţiei în cea a Ministerului Cercetării.

Acest lucru ar însemna că UEFISCDI nu va mai putea face nimic pe învăţământul superior, se vor pierde finanţări, vor dispărea platforme de genul Registrului Matricol Unic sau se va ajunge chiar la desfiinţarea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior. Prin astfel de intenţii ascunse, Ministerul Educaţiei îşi va desăvârşi opera de distrugere a învăţământului superior performant”, a adăugat deputatul PNL.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
„Ministerul Educaţiei urmează să îngenuncheze universităţile prin: (1) tăierile de fonduri la rectificarea bugetară şi (2) aprobarea unei OUG în sesiune extraordinară pentru mutilarea UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării), instituţie care garantează calitatea managementului în învăţământul superior, cercetare, dezvoltare şi inovare”, a...

Preluat de la EVZ