Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a declarat sâmbătă că reacția vicepremierului Dmitri Rogozin, după ce nu i s-a permis survolarea României, a fost “absolut nepotrivită”, precizând că “situația de securitate din zona Mării Negre ne obligă să consolidăm flancului estic al alianței”.

“Situația de securitate din zona Mării Negre ne obligă să consolidăm flancul estic al alianței, să facem achizițiile potrivite pentru înzestrarea Armatei române. Am văzut aseară declarațiile domnului ambasador al Rusiei în România, care încearcă o justificare a unor tipuri de acțiuni pe care le promovează în zonă. Sigur că de aici putem trage foarte multe concluzii. (..) Eu cred că trebuie să ne vedem de treburile noastre, să ne asigurăm dezvoltarea economică și în același timp să facem ce este necesar pentru a avea mai multă securitate și a putea și descuraja anumite acțiuni ostile. Și când am discutat despre rachete, am spus că ele reprezintă și un element care consolidează securitatea națională, dar și un element de descurajare a unor posibile acțiuni”, a declarat ministrul Apărării.

Întrebat dacă reacția vicepremierului rus este una gravă, Adrian Țuțuianu a răspuns : “Absolut nepotrivită. Ca să nu folosesc alte cuvinte”.

Decizia României de a interzice tranzitul avionului în care era vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost o “provocare intenționată” care a periclitat pasageri și care va afecta “grav” relațiile bilaterale, a avertizat Ministerul rus de Externe, care a prezentat o notă de protest și a cerut explicații.

“La Moscova, acest incident este considerat o provocare intenționată care afectează grav relațiile bilaterale”, a atras atenția Ministerul rus de Externe.

Avionul vicepremierului rus, Dmitri Rogozin, nu a primit vineri permisiunea de a tranzita spațiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova. Aeronava tranzitase state membre ale Uniunii Europene precum Polonia, Slovacia și Ungaria, dar nu i s-a permis survolarea României. Aeronava rusă alesese ruta Rusia-Belarus-Polonia-Slovacia-Ungaria-România-R.Moldova pentru a evita tranzitarea Ucrainei, stat cu care Moscova are o relație tensionată.

Dmitri Rogozin urma să se întâlnească vineri cu președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, un politician prorus, și cu liderul regimului separatist din Transnistria, Vadim Krasnoselski.

Dmitri Rogozin a denunțat interdicția de survol decisă de România, acuzând autoritățile române de periclitarea vieților pasagerilor aflați în avionul cu care se deplasa, transmițându-le autorităților române să se aștepte la o ripostă. “Autoritățile române au pus în pericol viețile pasagerilor unui zbor al companiei S7, femei și copii. Carburantul a ajuns până la Minsk. Așteptați-vă la o ripostă, ticăloșilor!”, a transmis Rogozin prin Twitter. Oficialul rus a vrut să ajungă de la Moscova la Chișinău cu un avion comercial al companiei S7 (PJSC, Siberia Airlines).

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a denunțat o campanie menită să distrugă relațiile moldo-ruse, acuzând că un deputat român, Constantin Codreanu, a organizat protestele de la Aeroportul Chișinău față de vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin. Igor Dodon, un politician prorus, a avertizat, în contextul interdicției de survol impusă de România vicepremierului rus Dmitri Rogozin, că Partidul Democrat moldovean (aflat la guvernare) și “unioniști” pregătesc pentru R.Moldova, cu susținerea Occidentului, un scenariu de genul celui din Ucraina.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/ministrul-apararii-despre-reactia-lui-rogozin-absolut-nepotrivita-ca-sa-nu-folosesc-alte-cuvinte-40608.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/ministrul-apararii-despre-reactia-lui-rogozin-absolut-nepotrivita-ca-sa-nu-folosesc-alte-cuvinte-40608-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv