Amiralul Scott Swift a răspuns la o întrebare ipotetică în cadrul unei conferințe de securitate organizată de Universitatea Națională din Australia cu ocazia unui exercițiu militar  comun SUA – Australia, în largul coastei Australiei. Exercițiile au fost monitorizate de către o navă chineză de strângere de informații localizată în nord-estul apelor teritoriale ale Australiei.

Întrebat de un profesor universitar din public dacă ar lansa o rachetă nucleară asupra Chinei săptămâna viitoare, dacă președintele Trump i-ar ordona să facă acest lucru, Swift a răspuns: „Răspunsul ar fi: da.“

„Fiecare membru al Armatei SUA a jurat să apere Constituția Statelor Unite împotriva tuturor dușmanilor externi și interni, precum și să se supună ofițerilor și președintelui Statelor Unite, comandantul șef numit să ne conducă“, a afirmat domnul Swift.

„Aceasta este caracteristica esențială a democrației americane și, de fiecare dată când armata s-ar îndepărta de atenția și de respectarea controlului civil, într-un astfel de caz am avea într-adevăr o problemă majoră“, a mai declarat comandantul Flotei.

Purtătorul de cuvânt al Flotei Pacificului, căpitanul Charlie Brown, a spus mai târziu că răspunsul lui Swift a reafirmat principiul controlului civil asupra armatei.

„Amiralul nu s-a referit la premisa întrebării. Domnia sa a vorbit despre principiului autorității civile asupra armatei“, a declarat Brown. „Premisa întrebării era ridicolă.“

La exercițiul bienal „Talisman Saber” au participat 36 de nave de război, inclusiv portavionul USS Ronald Reagan, 220 de aeronave și 33.000 de militari.

Pe tot parcursul său, exercițiul a fost monitorizat de o navă auxiliară a Armatei Republicii Populare Chineze de tip 815, clasa Dongdiao, al cărei scop este strângerea generală de informații. Vasul s-a aflat în interiorul zonei economice exclusive a Australiei, de 200 de mile.

Swift a mai declarat ca Republica Populară Chineză a trimis, de asemenea, o navă menită să strângă informații, în zona economică exclusivă a SUA din jurul statului Hawaii, și în timpul exercițiului naval multinațional găzduit de Flota Pacificului în anul 2014. (South China Morning Post​)

rootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Amiralul Scott Swift a răspuns la o întrebare ipotetică în cadrul unei conferințe de securitate organizată de Universitatea Națională din Australia cu ocazia unui exercițiu militar  comun SUA – Australia, în largul coastei Australiei. Exercițiile au fost monitorizate de către o navă chineză de strângere de informații localizată în nord-estul...

Preluat de la EVZ