” Programul de guvernare 2017 – 2020 conţine un pachet de măsuri ce vizează contribuţiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeaşi data de 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuţii vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului. În acest sens, sumele reprezentând CAS şi CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creşterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei şi implicit o pensie mai mare”, se menţionează într-un comunicat al MFP, citat de Agerpres.

Conform sursei citate, măsurile nu vor implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator. Totodată, având în vedere şi scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat.

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
' Programul de guvernare 2017 - 2020 conţine un pachet de măsuri ce vizează contribuţiile sociale obligatorii, care urmează a se implementa începând cu 1 ianuarie 2018. Astfel, nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu...

Preluat de la EVZ