Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, pe 29 iunie, să repună pe rolul instanţei dosarul în care  Neculai Onţanu este acuzat de luare de mită pentru a discuta schimbarea de încadrare juridică. Un nou termen a fost acordat pe data de 30 iunie.

La ultimul termen de judecată procurorii au cerut pedeapsa maximă pentru Neculai Onţanu, numai că limitele de pedeapsă sunt diferite pentru infracţiunea de luare de mită în vechiul Cod penal şi în cel nou.

Astfel, procurorul a arătat că legea nouă este mai favorabilă, care prevede o pedeapsă între 4 ani şi 13 ani şi 6 luni pentru luare de mită. Pe vechiul Cod penal, Onţanu risca între 3 şi 15 ani de închisoare.

La rândul lor, avocaţii au invocat prescrierea faptelor.

Onțanu a catalogat acuzațiile procurorilor ca fiind „minciuni” și a spus că nu mai dorește să revină în politică.

„A fost o acuzație că acum 10 ani aș fi primit un teren, pentru că aș fi facilitat restituirea unor terenuri. Sunt două minciuni, care au fost promovate de atunci. Eu nu am primit niciun metru pătrat de la nimeni. Nu am acceptat nicio promisiune de la nimeni, iar restituirea de terenuri despre care vorbește Parchetul nu a fost făcută de Primăria Sector 2, ci de Comisia de la Prefectura București. Acesta este adevărul”, a spus Onțanu, care nu a vrut să comenteze despre denunțul depus la dosar de Cristian Borcea.

Neculai Onțanu a fost trimis în judecată în iunie 2016 de DNA sub acuzația că, în perioada 2006 — 2007, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (Cristi Borcea, denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.

În dosar au mai fost deferiți justiției Toma Șutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului 2, Loredana Radu și Aurel Radu.

Onțanu este acuzat că a pretins și primit, în mod indirect, o suprafață de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 — o zonă rezidențială) și care a fost transferată de Cristian Borcea, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu și Aurel Radu.

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obținut de la Primăria Sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a și fost ridicat.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis, pe 29 iunie, să repună pe rolul instanţei dosarul în care  Neculai Onţanu este acuzat de luare de mită pentru a discuta schimbarea de încadrare juridică. Un nou termen a fost acordat pe data de 30 iunie.La ultimul termen de...

Preluat de la EVZ