În fața a 4.500 de spectatori, prezenți pe stadionul din Ovidiu, campioana României a început fulgerător partida cu APOEL. Prima ocazie a elevilor lui Gică Hagi s-a consumat în minutul 6, când Cicâldău a centrat excelent în careul ciprioților, dar goalkeeperul advers a respins în ultimă fază. O altă mare șansă de gol a gazdelor a venit după o combinație între Chițu și Țucudean. Acesta din urmă s-a aflat singur cu portarul, dar execuția sa a trecut peste poartă (15). A fost și rândul celor de la APOEL de a da emoții Viitorului. Opt minute mai târziu, De Camargo a trimis periculos pe spațiul porții lui Rîmniceanu. Chiar dacă a fost dominată, trupa din Nicosia s-a arătat din nou periculoasă, tot prin același De Camargo, al cărui șut a fost îndepărtat cu greu, cu piciorul de portarul campioanei României (30). Până la pauză, Viitorul le-a dat emoții oaspeților. Țîru s-a desprins de marcaj în careu, iar lovitura sa de cap a trecut pe lângă buturile ciprioților (45+1). Aceasta fiind cea mai mare ocazie a actului de debut.

Ritmul din prima repiză s-a rupt, în actul secund. Gruparea din Ovidiu a ieșit la timonă prin șutul Țucudean, de la 16 metri, care a fost respins de portarul lui APOEL (57). Lovitura de grație a Viitorului s-a înregistrat în minutul 75! Ganea a avut o execuție de generic din lovitură liberă, lăsându-l fără reacție pe Waterman. O altă ocazie mare de gol a gazdelor a purtat semnătura lui Coman, dar șutul său a trecut peste poartă (84). Însă, trupa lui Hagi a primit o lovitură grea în prelungirile partidei. Țucudean va rata returul din Cipru, după ce a văzut fost eliminat pentru cumulul de cartonașe (90+3). Altfel, returul cu APOEL va avea loc pe 2 august, în Cipru, iar învingătoarea se va califica în play-off-ul Champions League, în timp ce învinsa va continua în cupele europene, dar în play-off-ul Europa League.

Echipele de start:

Viitorul: Rîmniceanu – Boli, Țîru, M. Constantin, C. Ganea – Benzar, Nedelcu, Cicâldău – Chițu, Țucudean, Herea.
Rezerve: Buzbuchi, Mladen, Coman, D. Lopez, Hodorogea, Eric, Vînă.
Antrenor: Gheorghe Hagi.

APOEL: Waterman – Milanov, Merkis, J. Rueda, R. Lago – Bertoglio, Vinicius, Nuno Morais, L. Ebecilio – T. Oar – I. De Camargo.
Rezerve: Urko Pardo, Artymatas, Alexandrou, Antoniou, A. Farias, Aloneftis, Vander.
Antrenor: Mario Been.

rootstireaActualitate/EsentialFotbal intern
În fața a 4.500 de spectatori, prezenți pe stadionul din Ovidiu, campioana României a început fulgerător partida cu APOEL. Prima ocazie a elevilor lui Gică Hagi s-a consumat în minutul 6, când Cicâldău a centrat excelent în careul ciprioților, dar goalkeeperul advers a respins în ultimă fază. O altă...

Preluat de la EVZ