„PSD taie pensiile românilor care au lucrat în grupa I şi II de muncă, adică în condiţii grele de muncă. Mă refer la Hotărârea de Guvern nr. 291 din mai anul acesta, prin care sunt modificate normele de aplicare ale Legii pensiilor 263/2010. Practic, prin această hotărâre, pensionarii care au ieşit înainte de 2011 la recalculare primesc o pensie mai mică, iar cei care au ieşit la pensie după 2011 primesc o pensie mai mare. (…) PNL solicită de urgenţă Guvernului PSD-ALDE să retragă această hotărâre de guvern. În cazul în care nu vor proceda la retragerea acestei hotărâri de guvern, vom ataca în instanţele de contencios administrativ această HG, întrucât este discriminatorie şi creează în România pensionari de categoria I şi pensionari de alte categorii”, a spus Dan Vîlceanu într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres

Liberalul a precizat că sunt peste 50.000 de pensionari care sunt afectaţi de acest act normativ şi că diferenţele la pensii sunt de ordinul sutelor de lei. El a adăugat că PNL va aştepta „un orizont de timp rezonabil” pentru ca Guvernul să retragă hotărârea. 

Dan Vîlceanu prezintă și o serie de documente care indică scăderile de pensii.

Pe 5 mai, Cabinetul Grindeanu a aprobat o hotărâre de completare a normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât să se asigure aplicarea unitară și echitabilă a prevederilor legale referitoare la pensionarii sistemului public de pensii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I și/ sau grupa a II-a, ori în condiții deosebite și/ sau condiții speciale de muncă.

„Practic, e vorba de regularizarea nivelului pensiilor pentru aceleași condiții de muncă. Se aplică și pentru persoanele în cazul cărora nu s-au aplicat acele modificări, se aplică o majorare cu 50% a punctajelor anuale pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I sau în locuri de muncă încadrate în condiții speciale, și cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite”, anunța atunci, fostul purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alina Petrescu.

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/pensie-1-4.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/pensie-1-4-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialPolitica
„PSD taie pensiile românilor care au lucrat în grupa I şi II de muncă, adică în condiţii grele de muncă. Mă refer la Hotărârea de Guvern nr. 291 din mai anul acesta, prin care sunt modificate normele de aplicare ale Legii pensiilor 263/2010. Practic, prin această hotărâre, pensionarii care...

Preluat de la EVZ