Bill Gates a fost pe primul loc din 2013 până acum, dar dacă prețurile acțiunilor Amazon rămân pe poziții și la închiderea bursei, cofondatorul Microsoft va trebui să se mulțumească cu locul doi.

După închiderea burselor de miercuri, Bill Gates avea o avere de 90 de miliarde, în timp ce Jeff Bezos avea ”doar” 89 de miliarde de dolari. Datorită creșterii acțiunilor Microsoft din această dimineață, Bezos a trecut de pragul de 90 de miliarde de dolari. Acțiunile Amazon au crescut cu 15 dolari, în timp ce acțiunile Microsoft au fost tranzacționate mai slab, scrie bloomberg.com.

Acum, Jeff Bezos este al șaselea om care deține titlul de cel mai bogat om din lume din ultimii 30 de ani, după ce a intrat pe lista miliardarilor acum aproximativ 20 de ani.

Compania Amazon a fost fondată în 1994 și a reușit să transforme lumea retailului, întâi în Statele Unite, iar mai apoi și în alte țări, începând ca un magazin online pentru cărți.

rootstireaActualitate/EsentialEconomie
Bill Gates a fost pe primul loc din 2013 până acum, dar dacă prețurile acțiunilor Amazon rămân pe poziții și la închiderea bursei, cofondatorul Microsoft va trebui să se mulțumească cu locul doi.După închiderea burselor de miercuri, Bill Gates avea o avere de 90 de miliarde, în timp ce...

Preluat de la EVZ