Populația trebuie să învețe cum să se comporte în cazul unor fenomene meteo extreme, mai ales că acestea se vor intensifica, și să țină cont de alerte, iar când este vijelie oamenii trebuie să se adăpostească în clădiri, pe cât posibil, și nu sub un pom sau pe stradă, a spus miercuri șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, răspunzând astfel unei întrebări privind comportamentul în astfel de cazuri.

“Fenomenele meteo extreme se vor intensifica. Vor apărea vijelii de scurtă durată, dar de intensitate maximă care pot duce la distrugeri importante. Populația trebuie să învețe, să asculte alertele. Avem aplicația DSU prin care se transmit alertele chiar în timp foarte scurt. Aplicația poate fi fixată, dacă vreți, doar pe o anumită zonă. Atunci oamenii să țină cont de ele și să se protejeze”, a spus șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) și secretar de stat MAI, dr Raed Arafat.

Secretarul de stat a fost întrebat dacă intenționează să dezvolte o aplicație privind comportamentul oamenilor în cazul unor fenomene meteo extreme, după modelul celei intitulate “Nu tremur la cutremur”.

“Sigur că vrem să educăm populația în acest sens. Ceea de trebuie știut este că atunci când primești o alertă de vijelie, încerci să rămâi în clădire, nu pleci pe stradă, nu te adăpostești sub un pom. Ești atent să nu stai lângă o clădire de pe care poate să-ți cadă ceva în cap sau sub un balcon”, a mai spus Arafat.

Totodată, secretarul de stat recomandă oamenilor să urmeze sfaturile autorităților.

“Autoritățile trebuie să fie ascultate”, a adăugat Arafat.

Sursă: news.ro

Comenteaza aceasta stire

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/raed-arafat-semnal-de-alarma-pentru-populatie-fenomenele-meteo-extreme-se-vor-intensifica-40469.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/raed-arafat-semnal-de-alarma-pentru-populatie-fenomenele-meteo-extreme-se-vor-intensifica-40469-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv