UPDATE. Oficiali din Poliția Română au declarat, pentru EVZ, că printre cei care urmează să fie aduși la audieri se numără doi decani ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”, din Arad. Din informațiile furnizate, până în prezent, de anchetatori reiese că numeroși studenți străini, în special italieni și arabi, au obținut diplome fără să vină măcar în România. Ancheta vizează profesori și studenți ai Facultății de Medicină, dar și informaticieni ai universității arădene.


Persoanele implicate în aceste perchiziţii sunt cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie într-o cauză denumită generic „Diplome de licenţă fără studii”.

Un procuror al Secţiei de Urmărire Penală, alături de mai mulţi ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii efectuează în cursul zilei de miercuri 106 percheziţii domiciliare la mai multe persoane (cadre didactice şi studenţi din cadrul a două universităţi) cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie.

Probatoriul a relevat că unii studenţi străini, înscrişi la grupe ce urmează cursurile în limba română, nu cunosc/nu înţeleg limba română şi totuşi sunt promovaţi, în schimbul unor sume de bani, la toate examenele anuale.

Infracţiunile de care sunt acuzate persoanele vizate sunt legate de fraudarea examenelor, luare şi dare de mită: primirea de către studenţi în timpul examenelor susţinute on-line, în schimbul unor sume de bani, a răspunsurilor corecte la testele grile, acestea fiindu-le trimise pe telefoanele mobile de către informaticienii instituţiei de învăţământ, prin mesaje text (SMS); modificarea notei de examen în sensul măririi acesteia, prin accesarea ilegală de către informaticienii din respectivele instituţii, a softului creat pentru evidenţa situaţiilor şcolare, având drept consecinţă promovarea; intervenţia informaticienilor în contul electronic al studentului şi modificarea răspunsurilor de la examen în testul on-line astfel încât studentul să fie declarat promovat de catedră şi achiziţionarea de către studenţi, direct de la profesori, a unor lucrări de licenţă gata elaborate, în format electronic, inclusiv a prezentărilor în format power point necesare pentru susţinerea lucrării în faţa comisiei de examinare, informează Agerpres.ro.

rootstireaActualitate/EsentialJustiţie
UPDATE. Oficiali din Poliția Română au declarat, pentru EVZ, că printre cei care urmează să fie aduși la audieri se numără doi decani ai Universității de Vest „Vasile Goldiș”, din Arad. Din informațiile furnizate, până în prezent, de anchetatori reiese că numeroși studenți străini, în special italieni și arabi, au...

Preluat de la EVZ