Conducerea PNL a avut nevoie de aproape o lună să cadă de acord și să voteze pentru reactivarea comisiilor naționale de specialitate ale partidului, în condițiile în care ședințele Biroului Executiv au fost săptămânale. Deocamdată, structurile interne sunt în faza organizării teritoriale. „Comisiile vor fi înființate local, unde e cazul, și la nivel județean în mod obligatoriu. Suntem în situația de inventiariere a celor care doresc să facă parte din Comisii.”, ne-a spus deputatul PNL, Ioan Cupșa, coordonatorul Comisie de Justiție și drepturi cetățenești din cadrul partidului.

5 ani de inactivitate

Întrebat de EVZ de ce comisiile au fost inactive în tot timpul acesta, Ioan Cupșa a răspuns: „Aceste comisii naționale au fost organizate, în mod formal, acum mai mulți ani, dar între timp s-au tot reașezat. A fost 2012 cu acea nefericită uniune (USL – n.r.), a venit 2014, anul fuziunii între PDL și PNL, care a fost un proces laborios și complicat. Am avut nevoie de timp, de cel puțin 2 ani pentru a ne așeza.”

Mese rotunde

Coordonatorul Comisiei de Apărare a PNL, deputatul Ovidiu Raețchi a spus, pentru EVZ, că primele conferințe și mese rotunde ale comisiilor de specialitate vor avea loc peste două-trei săptămâni. El a adăugat că prioritatea Comisiei pe care o conduce este programul de guvernare al PNL și că „obiectivul PNL este să exercite puterea mai bine ca PSD, nu doar să facă opoziție”.

Un suflu nou

Pe lângă specialiștii care vor activa în comisiile de specialitate și care deja sunt membri ai PNL, liberalii speră să lărgească rândurile partidului cu profesioniști din ONG-uri și societatea civilă. „Un obiectiv este atragerea alături de noi a unor specialiști reputabili care să ni se alăture în demersurile noastre și chiar să devină colegii noștri de partid”, ne-a mărturisit deputatul PNL, Ioan Cupșa.

Unii liberali vor ca structurile PNL să fie mai suple. „O comisie nu e funcțională dacă are membri din fiecare județ”, ne-a spus senatorul Romulus Bulacu, coordonatorul comisiei economice.

rootstireaActualitate/EsentialPolitica
Conducerea PNL a avut nevoie de aproape o lună să cadă de acord și să voteze pentru reactivarea comisiilor naționale de specialitate ale partidului, în condițiile în care ședințele Biroului Executiv au fost săptămânale. Deocamdată, structurile interne sunt în faza organizării teritoriale. „Comisiile vor fi înființate local, unde e...

Preluat de la EVZ