Un infractor pe care Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a scăpat, a ajuns, astăzi, sursă de informații într-un dosar prin care procurorii completează acea primă investigație.

Ancheta actuală îl vizează pe unul dintre beneficiarii celor 12 hectare pe care primarul Cristian Poteraş le-a retrocedat ilegal în anul 2015.

Infractorul care a decis să colaboreze cu DNA a fost beneficiarul a 2 hectare dintre cele 12 retrocedate fraudulos.

A câștigat de pe urma lor 3,8 milioane de euro, bani cash. 

La data desfășurării anchetei însă (2006-2011), DNA nu a considerat că trebuie să îl investigheze în mod direct, ci doar să îl audieze ca martor.

Și nici ca martor nu l-a mai audiat până la urmă, pentru că nu a reușit să-l găsească.


CITEŞTE ŞI

Cum a retrocedat Poteraș terenuri în valoare de 13 milioane de euro unor rude și unor parteneri de afaceri? ANCHETA RISE PROJECT

Cum a iertat DNA mai mulţi POLITICIENI implicaţi în afaceri cu MAFIA RETROCEDĂRILOR. O anchetă RISE PROJECT


Pe infractor îl cheamă Lucian-Viorel Grecu. Are 43 de ani.

Cele 12 hectare restituite fraudulos, printre care și cele 2 hectare care i-au intrat lui în posesie, au fost confiscate de stat, printr-o sentință a Curții de Apel București, din mai 2015 – verdictul care l-a trimis la închisoare pe Poteraș.

Numai că Grecu apucase să vândă 1 hectar din cele 2, până la data pronunțării acestui hotărâri – iar sentința judecătorească a confiscat acest hectar de la noii proprietari ai terenului: două companii de dezvoltări imobiliare.

Firmele îl cumpăraseră de la Grecu, de bună credință, cu 3,8 milioane de euro.

Astfel, în urma verdictului, companiile au rămas fără terenuri, iar Grecu a rămas cu banii.

În poziția în care a consimțit recent să se așeze față de DNA, cea de colaborator-delator, Lucian-Viorel Grecu are o calitate privilegiată.


CITEŞTE ŞI 

POLITICIAN suspectat că a primit 1 MILION de euro MITĂ. DNA l-a luat în VIZOR!


În ancheta pe care procurorii o asamblează acum în jurul delațiunilor sale, Lucian-Viorel Grecu a povestit deja felul în care, în 2010 și 2011, a călătorit tocmai în SUA ca să încaseze, în numele lui Poteraș, o șpagă de 850.000 de USD.

Nu este cunoscută încă adresa celor 3 hectare abia intrate în atenția DNA. Nici alte date referitoare la titlul de proprietate prin care cele 3 hectare au fost restituite.

Ancheta este încă în faza nepublică, a urmăririi penale, iar DNA a refuzat să ne ofere detalii în acest sens.

Nu știm nici dacă procurorii au ajuns la cele 3 hectare tot datorită informațiilor livrate de Lucian-Viorel Grecu sau bazându-se pe alte surse.

RISE Project a documentat în ultimele luni, pe cont propriu, felul în care au fost dispuse retrocedările în timpul primului mandat al lui Cristian Poteraș (2004-2008).

Sursă foto: Rise Project


CITEŞTE ŞI

EXCLUSIV EVZ. Parcările etajate din sectorul 6, luate la puricat de DNA

Ce contracte pe bani publici a derulat locotenentul lui Mănescu și Poteraș în sectorul 6, reținut pentru evaziune fiscala

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/grecu-negasit.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2017/07/grecu-negasit-300x300.jpgrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Un infractor pe care Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a scăpat, a ajuns, astăzi, sursă de informații într-un dosar prin care procurorii completează acea primă investigație.Ancheta actuală îl vizează pe unul dintre beneficiarii celor 12 hectare pe care primarul Cristian Poteraş le-a retrocedat ilegal în anul 2015.Infractorul care a decis...

Preluat de la EVZ