Incertitudini planează asupra ambelor drumuri. La primul, constructorul este în criză financiară, la cel de-al doilea nici măcar nu există constructor.

DN6, cu o lungime totală de 140 de kilometri, arată foarte bine până la Caracal. După aceea este dezastru. GdS a scris pe larg despre această problemă. Inițial, de reabilitarea drumului de la Caracal spre Alexandria se ocupa firma Romstrade, dar din cauza problemelor financiare provocate, la rândul lor, de chestiuni penale ale patronului Nelu Iordache, firma nu a putut continua. Contractul a fost reziliat în 2012, iar drumul a rămas decopertat pe o parte, spre disperarea șoferilor. CNAIR a scos din nou la licitație respectivul tronson, dar nu a reușit să încheie un contract de execuție pentru reluarea lucrărilor, deoarece firmele participante s-au contestat una pe alta. Nu se știe ce s-a întâmplat între timp. Cert este că CNAIR a reluat din nou licitația în aprilie anul acesta. Potrivit anunțului de participare este vorba despre reabilitarea a 48 de kilometri de drum, suma estimată este de 267 de milioane de lei fără TVA, termenul de depunere a ofertelor este luna august, iar cel de evaluare a lor – luna septembrie, scriu jurnaliştii de la Gds.

Probleme mari sunt și pe DN 56 Craiova – Calafat, dar aici măcar există un constructor. Paradoxal, acest lucru mai mult ar putea încurca proiectul, deoarece firma nu are bani pentru continuarea lucrărilor.

Constructorul, firma grecească Mochlos, a dispărut de pe șantier, lucru care l-a surprins pe șeful DRDP Craiova, Bogdan Bratu. Acesta a fost ieri pe șantier și a aflat de la reprezentanții firmei că nu mai au bani pentru continuarea lucrărilor și că intenționează să contracteze un împrumut bancar. Și în această situație, banii europeni vor sta în conturi nefolosiți, deoarece nu are cine să-i cheltuiască. Firma de construcții este obligată să cheltuiască din banii proprii, apoi decontează cheltuielile, nu primește fondurile europene înainte.

rootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Incertitudini planează asupra ambelor drumuri. La primul, constructorul este în criză financiară, la cel de-al doilea nici măcar nu există constructor.DN6, cu o lungime totală de 140 de kilometri, arată foarte bine până la Caracal. După aceea este dezastru. GdS a scris pe larg despre această problemă. Inițial, de...

Preluat de la EVZ